noul mușuroi

So, I’m back. Nu pe bune, doar ca să vă zic că m-am mutat. Aici.

Am făcut o pauză şi m-am trezit că nu mă mai puteam întoarce aici. (Motivul îl găsiţi dincolo.)  Acolo nu e la fel de mişto, şi nici eu nu mai scriu la fel (o să dau vina pe pauza de câteva luni), dar se rezolvă. Dacă ar ajunge să-mi placă măcar pe jumătate cât îmi place aici, e bine.

A fost drăguţ să am cu cine discuta; dacă vreţi, ne vedem acolo.

Sayonara. Am zis.

Uhm… whatevs. Îmi amintesc că (da, aia e o cacofonie, dar sunt prea obosită ca să mă gândesc cum s-o evit) (ok, mai trebuie să spun ceva?), atunci când eram mică, îmi plăcea murdăria. Nu că aveam ceva cu igiena sau ceva de genul, pur şi simplu o atrăgeam ca Angelina Jolie pe o treime din populaţia globului. Probabil şi pentru că acasă nu era de găsit. Adică puteam să ling podeaua (been done) şi să nu păţesc nimic (been cleverly avoided). Chestia e că acum nu-mi găsesc rochie de banchet. Şi, mai rău, nici pantofi. OMFG OMFG. Serios, CINE s-ar fi gândit? Ai mei sigur nu. Ar fi cumpărat acţiuni la Apple sau Facebook.

You guys like serial killers? Nu de alta, dar I am SOO into them. Nu, pe bune, până acum am cunoscut doi. De fapt, două. Ok, pe vremea când am întâlnit-o pe prima (oh, jee, I do sound like my grandma), nu făcuse nici-o victimă. Sau mai bine zis, prima era în curs de facere. Urmărire ca-n filme, cu mail-uri, telefoane şi toate cele. Bun, şi aici o să mă opresc abrupt, pentru că tot ce-am scris mai sus e mai mult sau mai puţin produs al imaginaţiei mele, şi chiar n-am chef de un proces pentru defăimare sau mai ştiu eu ce. (As if! Duh.) A doua e profa de fizică. Nici ea n-a omorât încă pe nimeni, dar ieri a dat patru de 4. Şi un 6. Şi înainte de asta a mai dat un 4, un 5 şi mie un 7. Observ cumva un tipar? Un complex de inferioritate, o nevoie patologică de a se simţi superioară, de a domina şi de a prelua controlul?

Oh man, I am so bored.

De foarte mult timp vreau să scriu un review pentru Black Swan (uuui, ce drăguţă era Mila Kunis la Oscaruri!) şi încă o grămadă de alte chestii, însă, după cum ştiţi (mă întreb de ce vorbesc la plural… mă întreb de ce vorbesc), memoria nu e punctul meu forte.

Aşa că sayonara, amigos! (Se pare că e… cum să spun? Très chic să le amesteci.)

Până acum mi se părea foarte simplă româna. Trebuia pur şi simplu să înşiri toate aberaţiile despre viaţă, moarte, dragoste, cer şi încă câteva şi să adaugi multe expresii pe care nimeni nu le înţelege, prin urmare nu te poate contrazice – stupid, dar simplu. Însă acum, punându-mă conştiincios pe treabă, observ că e foarte enervant să faci lucruri stupide. Aşa că mâine mă duc acolo doar de dragul unei schimbări de decor şi ca să văd cum arată şcoala 25. It’s downright idiotic.

Also, am descoperit că am telent la voodoo. Ştiţi, când faci păpuşi care seamănă cu anumiţi oameni, după care la maltratezi ca desfiguraţii ăia din filmele de groază… No, cam aşa ceva făcui şi io, numa’ cu puterea minţii. (Care, după cum am stabilit în repetate rânduri, e wow.) Bun, să explic: de luni de zile mă tot rog să-i cadă o cărămidă în cap profei de chimie, lucru care s-a întâmplat acum (lipseşte trei săptămâni mari şi late), oarecum, în sensul că n-a murit, dar şi-a rupt un picior la schi.

(NOU! Blesteme la comandă: doar 5 lei / sacul de oase)

Am descoperit că fericirea materială e subestimată. I mean, seriously, gândiţi-vă: de la 3 ani începi să te scoli la 7 ca să ajungi la grădi şi o ţii tot aşa până la facultate când, dacă ai noroc, începi pe la 9-10, apoi te angajezi şi să vezi atunci distracţie! Nu, pe bune, e chiar amuzant. Înveţi 20 de ani, munceşti 30, după care mori. Penibil. Oamenii sunt jalnici.

Ghiciiţi ce e în bibliografia de a 9-a. Gluma lui Milan Kundera şi Suferinţele tânărului Werther de Goethe. Deşi nu asta vroiam să spun. Am fost nepoliticos întreruptă de bunică-mea în mijlocul monologului despre cărţile care-mi trebuie cu o întrebare despre mâncare (jeesh.) aşa că am uitat care era de fapt minunea. Sau dacă era una. Mi se întâmplă destul de des.

La olimpiada de germană, subiectul era o poză cu doi clovni. Eu am scris o stupiditate despre doi tipi care vor să jefuiască un mafiot (şi nici măcar nu reuşesc), dar sunt prinşi şi se ascund la circ. Am câştigat, pentru că se pare că tot ce mi se pare idiot li se pare celor care decid genial. Lumea se duce de râpă. Am mai spus asta o dată. And here I go again: Lumea se duce de râpă. Sună atât de bine. Mai ales când o spui cu un aer superior, de clarvăzător. (Aveţi două exemple mai sus. Probabil singurele. Unicele.) (Că doar nimeni nu-i prost s-o zică. Toată lumea ştie că mesagerul nu are nicio vină, dar cumva ăla ajunge întotdeauna fără cap. Şi aici nu spun că eu sunt proastă. Doar anonimă. Sâc!)

Vreau să văd Black Swan. Conflict psihologic? I’m so in.

Ok, acum e chestia de Larsson pe HBO deci vă spun adio şi la revedere.

În Ajun am mers la vară-mea (newlywed) (freshly married) (seriously cute) (paranteză for symmetry purposes, said to bring about Good Karma). Anywayz. Le iubesc apartamentul. Mui bonito. DAR. Partea bună e că am stat tooţi, împreună, ca o familie de mafioţi italieni, la o masă de un bej dement plină cu crema bucătăriei româneşti (da, sunt conştientă că aia e o cacofonie şi  că nu există aşa ceva dar erau IŞLERE şi I mean YUM!). Şi toată lumea mi-a dat cadouri geniale, puţin le păsa că eu venisem, metaforic vorbind, în curu’ gol, în afară de borcănelele de mai sus pe care le-am proptit sub brad cu un aer nevinovat, sperând că cineva va deschide pachetul, se va îndrăgosti de ele şi le va şuti fără să îşi facă griji în legătură cu lipsa etichetei. Am cântat colinde pe întuneric, adunaţi în jurul bradului şi uitându-ne la Star Wars, which was awesome.

De Revelion am fost la Ale cu Mary şi various other cetăţeni (OMfrickin’G Ewan McGregor e la Top Gear! this is Karma, hun) şi ne-a prins Anu’ Nou alergând pe stradă – ceea ce înseamnă că o să călătorim mult -, după care am dormit la un moment dat şi ne-am şi trezit şi am experimentat vegetatul în cea mai pură formă a sa până duminică la prânz, când am fost smulse din Paradis şi forţate să ne luăm adio de la exorcişti.

Nu mai ştiu exact în ce zi am fost şi la schi, am abandonat repede şi am urcat in Postăvaru, de unde am coborât pe clăpari.

So (note the symmetry), la mulţi ani şi sunt convinsă că aţi avut un Crăciun superb, din moment ce m-am ţinut departe de voi.

1: Cine eşti?

Forgive me for stating the obvious, DAR mă mănâncă în palmă prea tare. Jag är The Mole ou Cârtiţa. (Google Translate e la doar 6 butoane distanţă, copii. Cel puţin pe Chrome.)

3: Ce ţi-ai dori să fii (ca obiect)?

Platforme. Wedges, eventual?

I’m a freak.

O melodie: Satellite – Lena

Un film pe care vreau să îl văd: How to steal a million

Mă uit la: Cat among the pigeons

Vreau să  mă uit la: The Exorcist, Scream, The Shining, Black Swan, The man who knew too much &c.

O formație: Kaiser Chiefs.

Un citat: “Don’t be afraid to dream a little bigger, darling,” because “life’s a one-way street.”

Îmi doresc: Timp elastic.

Un cuvânt care te face să îl pronunți de nenumărate ori: Lapte. Lapte-lapte-lapte.

Dacă ai putea  schimba culoarea cerului: Why in the world would one want to do that?!

Ai dori: Să parlesc franceza.

sau și să: Dorm.

DAR – și asta e un dar mai mare decât mine, tine, decât noi toți, striviți împreună într-o masă uniformă de sânge, oase și carne crudă, din care sunt stoarse ideologiile și principiile unul câte unul, apropiindu-ne din ce în ce mai mult de origini – (?!?) – Ha! Ia de-aici, Eminescule!** – (?!?) – mâine dau teză la mate. Sunt ridicol de inconștientă. De când am început tezele. Adică scriam teză, cu mânuța mea plină de cerneală (stilourile care nu curg sunt vii și fug de mine), cu ciorne și coate date din stânga și din dreapta, și eu n-aveam nicio treabă. Absolut niciuna. Oricum, e bine. Vacanța vine cu ultima teză dată.

Știați că există gândaci de zăpadă? Nu zău, sunt ca o boabă de fasole cu niște antene slinoase, groaznic de scârboși. Mi-e frică de ei, și de gândaci în general, mai ales de când am văzut episodul ăla din House în care îi scoate uneia o căpușă sau o ploșniță de nu zic eu unde (pentru numele lui Dumnezeu, that is disgusting!): nu mai vreau că amicu’ Google să îi trimită acișa pe ciudații care caută poze cu personaje manga goale (And Marilyn was misunderstood because…?).

Cred că mi-a înghețat creierul. It’s kinda stone-dead. Subsequently I’m brain-dead. Și scriu pe blog în același timp. How cool is that? Deci am fost sâmbătă la bazar. Brioșe, brownies, macarons, fimo-uri bibilite ore întregi. Și pentru cât? Pentru 48 de lei. Pentru că eu nu sunt un plod idiot și bucălat, cu ochi albaștri, care flutură de două ori din gene și primește bani pe degeaba că, deh, mă-sa el s-a chinuit să trântească două mere și trei linguri de aluat în cuptor, pe când eu sunt doar o șmecheră care se gândește la profit. (Nu spun că nu-i așa, dar în ziua de azi monștrii ăia învață întâi să-și numere banii, după care să îi câștige și în final să-și țină balele în gură. Detestabil. Unde vă sunt valorile?!)

WeHeartIt is mui tare.

______________________________________________________________

Ieri, la mate, Marilyn se plângea că i s-a-ntunecat creierul de la atâta geometrie, moment în care a scăpat linia pe jos și s-a aplecat s-o ridice, iar eu m-am amuzat teribil zicând că s-a băgat sub masă să caute Lumina (cu L).

Așa că nu mă mai plâng. Prea tare.  ChiChi Kickass (meaning Chi) se mută la Prejmer. Copainu’ a zis că are plasmă în grajd. Am contrazis-o.

Oas-Gutai-Tibles-Căliman-Gurghiu-Harghita. Ăștia-s munții care bestehenesc din roci vulcanice. Fac parte din Grupa Carpaților Maramuresumui și ai Bucovinei și respectiv cea a Carpaților Moldo-Transilvăneni. Deci dau teză la geogra, amiga.

Mă întreb cine a avut ideea să se predea fizică în școli. Sigur era ceva rudă cu primitivul ăla care a zis că trebuie să facem sport și cu neanderthalianul din cauza căruia a trebuit să desenăm nenumăratele tipuri de lămpi și felul în care becurile aruncă lumina. Adică, serios acum, și-așa s-a cam rupt firul de când cu geometria în spațiu (care de fapt nici nu e în spațiu pentru că o faci pe hârtie, însă o faci ca și cum ar fi în spațiu, deși caietul e cât se poate de plan, așa că nu are nici o legătură cu spațiul, prin urmare nu numai că nu văd nimic în spațiu, dar nici nu am ce vedea în spațiu); de unde să știu cum vine aia convecție?! Și pe bune, de când se amestecă moleculele a două corpuri solide? Pentru că, după mintea mea de copchil cu aere de smartass, nu o fac. Tot din câte știu eu (același copil ofticat intelectual) cărămizile Sfinxului nu-s lipite între ele, și vorba aia, stau acolo de enșpe mii de ani. Și nu mă interesează dacă sunt lipite; eu (de data asta, la modul general) nu văd absolut nici-o logică în chestia asta, și n-am absolut nici-un chef să-mi bat capul cu suspensii de polen când examenele bat la ușă – examenele ale căror subiecte nu sunt legate nici măcar printr-un fir invizibil de energie potențială (?!) cu ce am tocit până acum.

Cred că lumea ar trebui să se uite la mai multe Hitchcock-uri, să citească Passenger to Frankfurt, să mănânce în fiecare zi o porție de Kladdkaka cu înghețată și că oamenii nu ar mai trebui să te descrie folosind neologisme ca dezlânată dacă ai mai puțin de 18 ani și porți platforme (♥).

Da, mie, Cârtiței, mi se pare din ce în ce mai inutil. Tehnologia a fost o tâmpenie din start – ce nu încape la celelalte materii, băgăm la tehno. Pe principiul ăla cu linsul farfuriei, nu care cumva să rămână ceva pe-afară. Așa că trecem la unele care sunt, aparent, mai inteligente: latina. Latina e mama limbilor, romanii-s mama noastră etc. Și pe mine cu ce mă ajută? Sigur, o să mă simt nemaipomenit de împlinită când o să citesc frumos, cu accentul pus corect, cine știe ce inscripție de pe vreun momument uitat de lume. Și o s-o și înțeleg. Da’ același o să fie sentimentu’ când media îmi scade cu 0,03 sutimi (o tragedie a vieții de elev) pentru că, în loc să stau să învăț la română, am tocit arborele genealogic a lu’ Romulus și Remulus sau viceversa? Mnu, nu cred. De fapt, sunt sigură că nu.

Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie de apoteme, bisectoare, cutii de Toblerone și frigidere (= prismă triunghiulară regulată și naiba știe ce fel de pa-ra-le-li-pi-ped sau ce-o fi), dar îmi pasă de Emma. De ce nu interesează pe nimeni chestia asta?

Am somewhat of a culinary genius! J’ai gătit pui cu cocos și o salată de castraveți și ceapă de și-a luat până și Marylin (!) două porții. Bine, inițial era vorba să le facem împreună, dar Marylin se distra prea tare ținând puiul crud în mână. E ca siliconul și asta o amuză enorm.   

De când s-au apucat să construiască un bloc ultra-modern la poalele dealului unde stau (ceea ce mă face să mă întreb cum naiba își iau urbanistii ăștia diplomele; să aprobe așa ceva într-un cartier de pe vremea lu’ tata-mare care a murit în ’44!), a început să se umple de muște. Probabil că se adună la prostia muncitorilor.

Vineri mă duc la București la finală de dresaj (finala cui rămâne să ghiciți voi…). Salivez gândindu-mă la brioșele cu mere cu scorțișoară și sos de ciocolată albă pe care o să le duc.

And on that bombshell it’s time to end the show.