Postări etichetate carte

OMG macarons! Ebenso tot wie die Oma.

Karma’s a meanie. Nu credeţi? Adică, după postul trecut, te-ai fi aşteptat la puţină recunoştinţă. Eu, cel puţin, aşa am făcut. Ştiu şi eu… un laptop care merge, o conexiune care funcţionează? Nu? Nimic? Aşa mă gândeam şi eu. Motiv pentru care n-am mai atins nicio tastatură de ani buni. Sau luni? Săptămâni? Timpul e un pic neclar pentru că – s-ar putea să nu fi prins ideea din prima - AM FOST COMPLET DECONECTATĂ DE MUULT MULT TIMP.

Ghiciiţi ce e în bibliografia de a 9-a. Gluma lui Milan Kundera şi Suferinţele tânărului Werther de Goethe. Deşi nu asta vroiam să spun. Am fost nepoliticos întreruptă de bunică-mea în mijlocul monologului despre cărţile care-mi trebuie cu o întrebare despre mâncare (jeesh.) aşa că am uitat care era de fapt minunea. Sau dacă era una. Mi se întâmplă destul de des.

La olimpiada de germană, subiectul era o poză cu doi clovni. Eu am scris o stupiditate despre doi tipi care vor să jefuiască un mafiot (şi nici măcar nu reuşesc), dar sunt prinşi şi se ascund la circ. Am câştigat, pentru că se pare că tot ce mi se pare idiot li se pare celor care decid genial. Lumea se duce de râpă. Am mai spus asta o dată. And here I go again: Lumea se duce de râpă. Sună atât de bine. Mai ales când o spui cu un aer superior, de clarvăzător. (Aveţi două exemple mai sus. Probabil singurele. Unicele.) (Că doar nimeni nu-i prost s-o zică. Toată lumea ştie că mesagerul nu are nicio vină, dar cumva ăla ajunge întotdeauna fără cap. Şi aici nu spun că eu sunt proastă. Doar anonimă. Sâc!)

Vreau să văd Black Swan. Conflict psihologic? I’m so in.

Ok, acum e chestia de Larsson pe HBO deci vă spun adio şi la revedere.

Comentarii (3) »

ChiChi Kickass. Since 1999.

(Presumably.)

Ieri, la mate, Marilyn se plângea că i s-a-ntunecat creierul de la atâta geometrie, moment în care a scăpat linia pe jos și s-a aplecat s-o ridice, iar eu m-am amuzat teribil zicând că s-a băgat sub masă să caute Lumina (cu L).

Așa că nu mă mai plâng. Prea tare.  ChiChi Kickass (meaning Chi) se mută la Prejmer. Copainu’ a zis că are plasmă în grajd. Am contrazis-o.

Oas-Gutai-Tibles-Căliman-Gurghiu-Harghita. Ăștia-s munții care bestehenesc din roci vulcanice. Fac parte din Grupa Carpaților Maramuresumui și ai Bucovinei și respectiv cea a Carpaților Moldo-Transilvăneni. Deci dau teză la geogra, amiga.

Mă întreb cine a avut ideea să se predea fizică în școli. Sigur era ceva rudă cu primitivul ăla care a zis că trebuie să facem sport și cu neanderthalianul din cauza căruia a trebuit să desenăm nenumăratele tipuri de lămpi și felul în care becurile aruncă lumina. Adică, serios acum, și-așa s-a cam rupt firul de când cu geometria în spațiu (care de fapt nici nu e în spațiu pentru că o faci pe hârtie, însă o faci ca și cum ar fi în spațiu, deși caietul e cât se poate de plan, așa că nu are nici o legătură cu spațiul, prin urmare nu numai că nu văd nimic în spațiu, dar nici nu am ce vedea în spațiu); de unde să știu cum vine aia convecție?! Și pe bune, de când se amestecă moleculele a două corpuri solide? Pentru că, după mintea mea de copchil cu aere de smartass, nu o fac. Tot din câte știu eu (același copil ofticat intelectual) cărămizile Sfinxului nu-s lipite între ele, și vorba aia, stau acolo de enșpe mii de ani. Și nu mă interesează dacă sunt lipite; eu (de data asta, la modul general) nu văd absolut nici-o logică în chestia asta, și n-am absolut nici-un chef să-mi bat capul cu suspensii de polen când examenele bat la ușă – examenele ale căror subiecte nu sunt legate nici măcar printr-un fir invizibil de energie potențială (?!) cu ce am tocit până acum.

Cred că lumea ar trebui să se uite la mai multe Hitchcock-uri, să citească Passenger to Frankfurt, să mănânce în fiecare zi o porție de Kladdkaka cu înghețată și că oamenii nu ar mai trebui să te descrie folosind neologisme ca dezlânată dacă ai mai puțin de 18 ani și porți platforme (♥).

Comentarii (4) »

Ecstatically astounded

Vroiam să va zic două chestii, dar îmi amintesc numai una. Bine că e aia mai importantă.

So. Vampire Diaries au împrumutat echipa cu sângele de la True Blood. I mean, helău! Era clar că True Blood îs cei mai tari (deci și prin urmare toată lumea se ia după ei fără pic de succes). Vampiri adevărați, nu emochizi cu urechi de elf și păr de Baba Cloanță. Răi și duri, mai ales Eric. Vai ce-mi place de tipul ăla.

Ce să zic de prima zi de școală? Că o să fac un post despre ea de Crăciun, numa’ de-al naibii. Să fie în extra-sezon. Și să văd ce-mi mai amintesc până atunci. Ideal ar fi să țin minte tot, da’ e lucru știut că nu stau strălucit cu memoria.

Bun, gata, mi-am amintit. Am citit Cianură pentru un surîs, de Rodica Ojog-Brașoveanu. Pentru diversitate. Să vedem cum stăm cu literatura polițistă. La început, n-a fost rău. Dar apoi am făcut ce-am făcut că m-am apucat și de 320 de pisici negre. Jalnic. Prima carte e scurtă, iar cititorilor le sunt prezentate personajele principale ale seriei cu Melania Lupu (ea, maiorul Cristescu și locotenentul Azimioară), așa că nu apuci să le cunoști foarte bine, și nici nu e greu să treci peste tipologiile foarte evidențiate ale celorlalte personaje (fata bătrână și urâtă, artistul rebel cu un psihic instabil, soldatul pensionat cu pică pe viață și chiar și funcționarul de rând). Dar vai! Nu care cumva să mai pui mâna pe vreun volum. Emilia din 320 de pisici negre e Valerica Scurtu în persoană (deși asta nu e neapărat dorința autoarei), doar că inteligența și curajul i-au crescut semnificativ în această a doua viață. Despre Melania Lupu nu mai știi ce să crezi (în afară de faptul că e o Miss Marple malefică extrem de nereușită). Pe de-o parte, e o minte sclipitoare care îi duce de nas pe toți purtând conversații cu motanul Mirciulică; pe de altă parte, ea poartă conversații cu motanul Mirciulică din pură plăcere, fie că o ajută să își atingă scopurile, fie că nu. Ca un fel de Dr. Jekyll and Mr. Hide. Știind că nu suferă de personalitate multiplă sau mai știu eu ce, așa un personaj mi s-ar părea plauzibil (chiar interesant) dacă ambele sale “personalități” n-ar fi fost așa de puternice, desenate cu o linie atât de groasă. Apoi mai sunt și cererile în căsătorie. Adică la 63 de ani, în două cărți, primește trei – 3! – cereri în căsătorie?! De la tipi sub 40 de ani?! Să moară Cârtița! Cum, a trecut prin viață că gâsca prin apă și la 63 de ani s-a trezit planeta și a observat ce frumoasă e și ce minte are, mânca-o-ar? Știu de povestea cu suspension of disbelief, da’ chiar așa nu merge. Cel puțin nu pentru mine.

Comentarii (5) »

Also wollen sie Argumente…

Citii deci Noua și scurta viață a lui Bree Tanner. Ar trebui să facă economie de timp, spațiu și cerneală și să-i zică Inutila Bree Tanner.

Probabil că m-am lovit foarte tare la cap în decursul ultimelor două săptămâni pentru că am senzația că mă așteptam ca Meyer să se coboare de pe norișorul ei de vată de zahăr și să scoată la imprimantă ceva mai digerabil.

Era de așteptat că nu-i așa.

Și ca să încep cu începutul – cum ar fi trebuit și Meyer să facă – vă comunic un fapt evident: Bree e un meyerpire cât Taipei 101. Ce vampir care se respectă (scursură a societății sau nu), care nu a suferit de schizofrenie cât era încă om sau care chiar este vampir și nu un sărman suferind de cine știe ce diformitate a creierului care îl face să vrea să sugă sânge se predă?! Adică nu tu luptă, nu tu mândrie, nu tu demnitate, nu tu nimic… toate lipsesc cu desăvârșire.

Sau era prea rănită de minciunile pe care i le-a turnat Bau-Bau Riley? Știa că ăla mințea și totuși s-a dus. A fost doar incredibil de proastă și fraieră; nu manipulată. Inteligența  lipsește cu desăvârșire.

Nu mai spun că ni se vorbește constant de durerile transformării și este menționat și un braț rupt de-al lui Bree. Totuși, descrierea ambelor scene lipsește cu desăvârșire. Credeți-mă, am căutat.

*coughShowNotTellcough*

Și mai am o dilemă: în film, înainte de lupta cu perne, de ce se concentrează atâtea cadre pe ea? Dacă în carte e atât de insignifiantă (așa susține Meyer în prefață!), de ce nu e și în film la fel? A, stai, asta ar necesita consecvență. O calitate care pare să îi lipsească lui Meyer cu desăvârșire.

Totuși, putem să ne ducem la culcare împăcați – doar 4 chestii lipsesc cu desăvârșire!

Și, deși adorm cu rămășițele pomeților plimbându-mi-se prin sinusuri și cu un posibil chist prin creier sau blocaj renal la orizont (Doamne ferește!), vreau ca măcar voi să aveți parte de un somn ușor. Ca să vedeți ce animal bun e Cârtitza! Ascultați în pace și rămâneți uimiți.

P.S:  Azi Cârtitza sărbătorește 50 de posturi și 100 de comentarii (cu o medie foarte încurajatoare de 2 comentarii/post). Ieei.

Comentarii (11) »

Achizitii, Breakfast at Tiffany’s si lucruri care ma dispera

Da. Am vrut sa inchiriez niste filme cu Marylin Monroe, dar tipul nu avea decat “Breakfast at Tiffany’s”. Stiu ca ar fi trebuit sa-l vad acum… muuult timp, da’ na. Mai am si eu scapari.

Achizitiile le-am facut de la (relativ) nou deschisul Carturesti in Brasov: Luna plina – Kelley Armstrong (face parte din seria “Women of the Other World”, de unde deducem ca personajele principale sunt femei ce se vor a fi independente si puternice; dar mie mi se pare ca Elena e cam toanta), Revolutionary Road - Richard Yates (are niste review-uri foarte bune… precis ati auzit de film, nu?), Diavolul si domnisoara Prym - Paulo Coelho (prima impresie e una groaznic de buna, a doua se anunta si mai si), Monstri plini de speranta – Nicholas Mosley.

Si asa ajungem la lucruri care ma dispera (ca doar na, asa se cade; sa le luam in ordine). Traducerile din ziua de azi. In Luna plina scrie de vreo 3 ori – fara se se corecteze in vreo propozitie ulterioara – “capatul aleei”. Eu am invatat chestiile astea la scoala acum cativa ani, si nu am cine stie ce memorie, dar din cate stiu eu, la plural cade un ‘e’ si se adauga un ‘i’. La forma accentuata se mai adauga un ‘i’. Forma accentuata de singular e atunci “aleii”. In Skulduggery Pleasant zicea ceva de “coarde vocale”, nimic de “corzi”. Acum citesc Monstri plini de speranta (roman tradus de Cornelia Bucur – parca am mai auzit de ea – care are un vocabular destul de restrans). De 4 ori pe o pagina (si de vreo 45 intr-un capitol) apare urmatorul grup de cuvinte: “M-am gandit:… Apoi:…. Apoi:…”. Poftim? Si se pare ca, pe vremea primului razboi mondial, oamenii nu stiau decat sa “spuna”. Habar n-aveau sa “zica”, sa “intrebe”, sa “raspunda”, sa “sopteasca”…

Ceea ce ma duce la halul in care au ajuns romanii sa vorbeasca. Ma rog, sa scrie. Si ce fraze lipsite de sens! Si la faptul ca nu vreau sa ma gandesc ce se alege de noi. Asta am constatat citind pagina “Despre mine” a blogurilor pe care le-am vizitat. (Majoritatea proprietarilor fiind de varsta mea…) O propozitie foarte frecventa suna cam asa: Urasc minciuna, ipocrizia, aroganta etc. Arata-mi pe cineva care adora atributele astea si o sa-i inteleg rostul. Aproape la fel de frecvent, tinerele se compara cu personaje din Twilight (din pacate, originalitatea a ajuns un concept utopic) si-si descriu ochii ca avand minimum 3 culori (care variaza mai mult decat cele ale curcubeului). Tinerelor le place de asemenea sa-si vada atuurile ca pe niste dezavantaje: “Intotdeauna am obraji rosi!..e atat de jenat…..” E ca si cum ai spune: Stii, eu am un Bugatti Veyron, da’ daca ti se pare prea ostentativ, il schimb cu un Jaguar de epoca de doua ori mai scump! Intelegeti ce vreau sa spun?

Stiti ce mai e trendy si tampit? Sa zici ca-ti plac lucrurile mici/simple (roua, stelele, luna  – la mare cautare, frunzele, zapada etc.)… Mai nou, tot ce e scris e despre moarte, viata, iubire sau sex. Prin urmare, se cade sa aratam atentie si celorlalte milioane de lucruri din lume. (Mie-mi plac budele, sac!) De asemenea, tot ce e scris merge pe logica bine insumata de Ioana Bot (in rubrica Carti de plastic din Dilemateca): daca e greu de inteles, e scris inteligent si profund. Pe dracu! N-am inteles niciodata analizele textelor literare care au luat locul I la diverse concursuri. Propozitii fara inteles si fara sfarsit. Dupa cum spunea tot Ioana Bot, nu poti scoate apa din piatra seaca. Asa ca degeaba stai si insiri nenumarate epitete si metafore daca n-ai nimic de zis. Si vai! cat de multi sunt aceia!…

Ma mananca nasul, talpile, palmele si spatele sa dau un link; dar nu e frumos. Ca sa nu mai spun ca inca nu i-am spus respectivei persoane ce grozavii posteaza, si mi-e ca gestul asta o sa fie conisderat o dovada de lasitate.

Comentarii (2) »

Victoria Cartitzei aspura Joannei, asupra campului de profunzime si altele

Oameni buni, Cartitza a castigat ieri lupta cu lenea celorlalti – proiectul la romana este despre Trei pe doua biciclete (Jerome K. Jerome)!

Se anunta o saptamana mai mult sau mai putin victorioasa din punct de vedere extrascolar. Sambata am fost la Sighi. E un prieten de-al lu’ tata care ne-a invitat; grupul de la cursul foto facea o excursie. (Apropo de asta, fac o paranteza. Cursul ala e de la 6. Si eu termin la 8. Si niste adulti cu slujbe full-time au timp sa se duca. Am zis.) Cert este ca a fost misto. Si m-am jucat cu profunzimea. Mai jos e o poza originala. Restu’ pe flickr si maine si pe dA (linkuri gasiti la linkuri). Maine si poate si poimaine unele de azi.

Sighi

In afara de asta, am pus mana pe un obiectiv tilt shift. Si pe unul Carl Zeiss  ♥ . Un vis, ce mai.

M-a inspirat sa fac o lista cu kit-ul meu de vis (de vis pe care il voi avea in viitorul mai mult sau mai putin apropiat, nu de visul acela de 39 de mega si 1200mm). Nu stiu daca exista sau nu asa aparat… da’ pana strang eu destiu bani sigur se inventeaza.

  • Vreau senzor Foveon. Neaparat.
  • Cativa mega in plus se poate? Vreo 12 asa?
  • ISO mare. Nu mai vreau zgomot la 3600. Stiu, e mult, da’ na, am specificat la inceput: “de vis”.
  • ISO mic. >100.
  • Obiectiv tilt shift.
  • Unul macro cu lentile Leica. Focala fixa intre 50-105mm.
  • Un superangular Zeiss.
  • Am nevoie disperata de un afurisit de stergator de obiectiv. Cu accent pe disperata.

Si cam atat. Ma mai gandesc. Eu intotdeauna gandesc. Am obiceiul asta. Spre deosebire de altii. (Aici nu ma refer le nimeni in mod special.)

Si cam atat. Am zis. Cartitza.

Comentarii (3) »

Why Twilight sucks/Why I hate Twilight/Why I think Twilight should be wiped off the face of the earth, la alegere

Daca tot sunt in criza de subiecte, de ce sa nu scriu si la mine pe blog cat de idioata mi se pare seria asta, cu tot cu autoarea ei. Presupun ca ar trebui sa incep cu cartile.

Inceputul o gaseste pe Bella plecand in Forks, la tatal ei. De fapt, aflam ca acesta este un sacrificiu urias pentru ea, dar o face pentru ca mama ei sa-si vada de viata cu noul ei sot, Phil (al carui nume este irelevant, insa care este mentionat in repetate randuri). Bella ne-o descrie pe mama ei ca nefiind in stare sa gateasca, si isi exprima multumirea catre Phil, datorita caruia aceasta avea sa poata trai linistita cu facturile platite. Adica ce, aia nu putea trai fara vreun barbat prin preajma?! Asta e de-a dreptul sexist, unde mai pui ca vine de la o femeie!

Apoi Bella ajunge in Forks. Forks este un orasel oribil unde, Doamne fereste!, ploua iar oamenii se poarta nemaipomenit de urat cu saraca fata, ca sa nu mai spun ca vreo 2 baieti ii cad la picioare inca din prima zi de scoala. Sa cheme careva Protectia Copilului!

Dincolo de asta, oamenii din Forks nu s-ar fi putut purta mai frumos cu ea nici daca ar fi fost reincarnarea lui Elvis Presley.

Dar nu, ea este Mary Sue. In perfectiunea ei (si culmea, neindemanarea menita s-o faca… sexy?) insa nu se putea sa ii mearga bine. Ea sufera in tacere. Asta pana cand il vede pe Edward Cullen si se indragosteste neconditionat si irevocabil de el – intriga, adica. Si desfasurarea actiunii si deznodamantul. Prin urmare, povestea este despre dragostea dintre ea si el.

Macar de-ar fi una frumoasa. Dar este extrem de superficiala. Este practic bazata pe cat de bine arata Edward (cu alte cuvinte, daca da o masina peste el, s-a zis cu tot… ah, pardon, e vampir…) si pe mirosul sangelui Bellei. Ca sa nu mai spun ca e incredibil de nerealista. Practic se cunosc de vreo saptamana (timpul e un pic neclar) iar asta se uita noaptea la ea cum doarme. Cand ii spune, ea pare chiar flatata, cel mult jenata cand afla ca el a auzit-o rostindu-i numele in somn. Poftim? Jesus Christ, daca as prinde pe cineva uitandu-se noaptea cum dorm as lua cel mai apropiat obiect si i l-as sparge/rupe in moalele capului.  Daca sarim un pic peste detalii neimportante, vom observa ca el o abuzeaza, o controleaza, este posesiv, dupa care o paraseste, amandoi vrand sa se sinucida. Oameni buni, cheia unei relatii sanatoase!

Iar personalitatile personajelor… Bella este o rusine pentru rasa omeneasca. Ceilalti sunt o rusine pentru vampiri. Auzi, stralucesc! Carlslile se vrea a fi un mare binefacator care urasta ce a devenit; cand colo umbla in stanga si-n dreapta condmnand oameni fara acordul lor la existenta pe care o “uraste” atat de mult. Si de unde faza cu medicina? Prea obsedat de joaca de-a Dumnezeu?

Dar prea mult cu vorba. A venit vremea s-o tocam pe Bella. Stai, nu avem nici o Bella. Doar o tipa superficiala, infatuata, egocentrista si extrem de proasta. Si cam atat. Un scriitor normal ar fi considerat asta doar un “schelet” al unui personaj (poate nu chiar cel principal). Totusi, acest schelet umbla impiedicandu-se ca un retardat de toate denivelarile ce-i ies in cale.

Iar Edward… haide, e penibil se inchini pagini intregi frumusetii lui de Adonis. Nici macar o conversatie normala. Nici-un “ce mai faci”, nici-un “ai vazut James Bond”, nimic! Bella e prea ocupata sa ne spuna la fiecare cinci litere ca Edward este perfectiunea perfecta a perfectiunii intruchipate. Ce noutate! Asa-i ca e interesant? Daca n-ar costa cat 10 mese de pranz mi-as mai cumpara un exemplar!

In fine, in afara de minunata – nu, mirifica lui infatisare nu aflam nimic despre Edward (decat ca e un maniac pshihopat care bea sange. Dar hei, asta e cool, nu?).

E o gramada de umplutura, mai ales in New Moon si Eclipse, carti pe care aflam ca autoarea nici nu planuia sa la scrie. Bella ne demonstreaza inca o data ca stupiditatea ei nu are limite: saracul Jacob isi petrece luni de zile facandu-i pe plac Bellei (care dupa chipul si asemanarea lu’ ma-sa e Miss. Moarta-Fara-Un-Barbat), dupa care ea pleaca fara sa-i zica macar “multumesc” sa-l salveze pe dragul de inger Edward. Cand se intorc, ea isi da seama (intr-un sfarsit) ca e indragostita si de Jacob. Iooooi! I didn’t see that coming! (Minunat, inca unu’ la vederea caruia face hiperventilatie si lesina!)

Dupa aceasta surpriza neasteptata, ne asteapta Breaking Dawn, asta fiind un soc in comparatie cu ce-a fost pana acum. Trebuia sa fie despre lupta cu Volturii, da’ na, Meyer cum e ea buna la suflet vrea happy end si pentru Jacob, asa ca baga tampenia cu Reneesme (sau se scrie Renesmee?!). O sa incep cu ceea ce este evident: numele acesta nu ar trebui sa existe pe fata pamantului. (Ma rog, treaca de la mine. Desi eu am facut un compromis cand nu i-am stors creierii pe canalul lacrimal toantei care a scris asa ceva, dar cine sunt eu sa comentez?…) Lipsa de creativitate se observa pe tot parcursul cartii (stralucesc, ei?) – ca si lipsa unui plot, de alfel – dar sa combini numele bunicilor ca sa gasesti un nume potrivit pentru copil intrece orice limita. Ar trebui sa ma cheme Dorcela/Maroina-Aleoise/Moiexandru… *multumindu-I lui Dumnezeu ca parintii ei au creier* ehem, continuand, Jacob se indragosteste de ea, Nessie adica. EEEW! Ca si cum n-ar fi de-ajuns, baga tampenia aia cu imprinting; ceea ce inseamna ca Jacob va face candva sex cu fiica tipei pe care a iubit-o (de ce, e peste puterea mea de intelegere). Stiti cum se numeste asta? Pedofilie. La maxim. Este scarbos si dezgustator.

Apoi o gasim pe Meyer plangandu-si sufletelul ei ranit de criticile celor 7-8 edituri care au respins-o. Ne spune asa: “I will state, for the record, that my queries truly sucked, and I don’t blame anyone who sent me a rejection (I did get seven or eight of those. I still have them all, too). The only rejection that really hurt was from a small agent who actually read the first chapter before she dropped the axe on me. The meanest rejection I got came after Little, Brown had picked me up for a three-book deal, so it didn’t bother me at all. I’ll admit that I considered sending back a copy of that rejection stapled to the write-up my deal got in Publisher’s Weekly, but I took the higher road.”

“I don’t think my books qualify to be Oprah books. I think you have to take on bigger issues than Vampire/Werewolf love to make her interested. I don’t have any incest, adultery, spousal abuse, mental disease, molestation, anorexia, suicide, cutting, etc. Which is why I won’t ever get the Printz award either.”

Nu mai spune. Putem taia urmatoarele: spousal abuse, suicide, mental diseases. Si tot n-ar lua nici un Printz. E ca si cum ar fi sigura noi suntem de vina ca nu ne place ce scrie (ceea ce si e). Apoi spune ca povestea ei de dragoste e mai buna decat cea a lui Romeo si a Julietei sau decat cea a lui Elizabeth Bennet si a lui Darcy. WTF, WTH, WTF, WTH??!! Tw Staff: Reading Twilight it came to me the story of Westley and Buttercup. Is Bella and Edward’s love True Love like theirs?

Stephenie: Actually Bella and Edward’s love story is better than them. When I was in college, I wrote a lot of papers from a feminine perspective (it’s an easy way to write) on the Princess Bride. Buttercup is an idiot and it doesn’t bother anyone, all that matters is that she’s beautiful, at the end she became a little more smart, but the female characters are very weak in that story. Westley is brave and smart and fights, Buttercup is just beautiful , it’s her only thing, her brain means nothing, her personality means nothing to him, they have the kind of love where they can’t live without each other. It’s not a great example to me, I couldn’t find one who was a really good comparison to me, I mean, Elizabeth Bennet and Mr.Darcy is pretty good, except you should think that if either one of them dies the other one will carry on bravely, and Romeo and Juliet were kind of idiots, they didn’t know each other very well. And Anne Of Green Gables and Gilbert Blythe, but they are much more like Jacob and Bella, they’re friends,they get on the nerves of each other a lot. I didn’t find out yet a Bella and Edward love story that really satisfied me that way.

Pur si simplu pica la literatura. N-a inteles deloc mesajul lui Austen, ca sa nu mai vorbim de Shakespeare. Sincer, nici nu cred ca a citit. Oricum, inseamna ca trebuie sa ma apuc de The Princess Bride. Daca lui Meyer nu-i place, eu o s-o ador.

Asta fu cartea si autoarea. Despre film, atat va zic: spre deosebire de Edykins, noi nu avem o eternitate in viata (pe care nu stim cum sa ne-o petrecem), asa ca nu irositi 121 de minute pe care nu le veti mai putea recupera ca sa va uitati la el ;)

Comentarii (28) »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.