Postări etichetate creepy

You want history.*

So, am luat +10 la geogra, da’ eu n-o întreb pe profă dacă pot da și la isto pentru că nu sunt genul care să facă lucruri dacă nu-mi iese nimic din ele (a se citi: sunt o leneșă împuțită).

DAR – și asta e un dar mai mare decât mine, tine, decât noi toți, striviți împreună într-o masă uniformă de sânge, oase și carne crudă, din care sunt stoarse ideologiile și principiile unul câte unul, apropiindu-ne din ce în ce mai mult de origini – (?!?) – Ha! Ia de-aici, Eminescule!** – (?!?) – mâine dau teză la mate. Sunt ridicol de inconștientă. De când am început tezele. Adică scriam teză, cu mânuța mea plină de cerneală (stilourile care nu curg sunt vii și fug de mine), cu ciorne și coate date din stânga și din dreapta, și eu n-aveam nicio treabă. Absolut niciuna. Oricum, e bine. Vacanța vine cu ultima teză dată.

Știați că există gândaci de zăpadă? Nu zău, sunt ca o boabă de fasole cu niște antene slinoase, groaznic de scârboși. Mi-e frică de ei, și de gândaci în general, mai ales de când am văzut episodul ăla din House în care îi scoate uneia o căpușă sau o ploșniță de nu zic eu unde (pentru numele lui Dumnezeu, that is disgusting!): nu mai vreau că amicu’ Google să îi trimită acișa pe ciudații care caută poze cu personaje manga goale (And Marilyn was misunderstood because…?).

Cred că mi-a înghețat creierul. It’s kinda stone-dead. Subsequently I’m brain-dead. Și scriu pe blog în același timp. How cool is that? Deci am fost sâmbătă la bazar. Brioșe, brownies, macarons, fimo-uri bibilite ore întregi. Și pentru cât? Pentru 48 de lei. Pentru că eu nu sunt un plod idiot și bucălat, cu ochi albaștri, care flutură de două ori din gene și primește bani pe degeaba că, deh, mă-sa el s-a chinuit să trântească două mere și trei linguri de aluat în cuptor, pe când eu sunt doar o șmecheră care se gândește la profit. (Nu spun că nu-i așa, dar în ziua de azi monștrii ăia învață întâi să-și numere banii, după care să îi câștige și în final să-și țină balele în gură. Detestabil. Unde vă sunt valorile?!)

WeHeartIt is mui tare.

______________________________________________________________

*click
**acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Comentarii (5) »

ChiChi Kickass. Since 1999.

(Presumably.)

Ieri, la mate, Marilyn se plângea că i s-a-ntunecat creierul de la atâta geometrie, moment în care a scăpat linia pe jos și s-a aplecat s-o ridice, iar eu m-am amuzat teribil zicând că s-a băgat sub masă să caute Lumina (cu L).

Așa că nu mă mai plâng. Prea tare.  ChiChi Kickass (meaning Chi) se mută la Prejmer. Copainu’ a zis că are plasmă în grajd. Am contrazis-o.

Oas-Gutai-Tibles-Căliman-Gurghiu-Harghita. Ăștia-s munții care bestehenesc din roci vulcanice. Fac parte din Grupa Carpaților Maramuresumui și ai Bucovinei și respectiv cea a Carpaților Moldo-Transilvăneni. Deci dau teză la geogra, amiga.

Mă întreb cine a avut ideea să se predea fizică în școli. Sigur era ceva rudă cu primitivul ăla care a zis că trebuie să facem sport și cu neanderthalianul din cauza căruia a trebuit să desenăm nenumăratele tipuri de lămpi și felul în care becurile aruncă lumina. Adică, serios acum, și-așa s-a cam rupt firul de când cu geometria în spațiu (care de fapt nici nu e în spațiu pentru că o faci pe hârtie, însă o faci ca și cum ar fi în spațiu, deși caietul e cât se poate de plan, așa că nu are nici o legătură cu spațiul, prin urmare nu numai că nu văd nimic în spațiu, dar nici nu am ce vedea în spațiu); de unde să știu cum vine aia convecție?! Și pe bune, de când se amestecă moleculele a două corpuri solide? Pentru că, după mintea mea de copchil cu aere de smartass, nu o fac. Tot din câte știu eu (același copil ofticat intelectual) cărămizile Sfinxului nu-s lipite între ele, și vorba aia, stau acolo de enșpe mii de ani. Și nu mă interesează dacă sunt lipite; eu (de data asta, la modul general) nu văd absolut nici-o logică în chestia asta, și n-am absolut nici-un chef să-mi bat capul cu suspensii de polen când examenele bat la ușă – examenele ale căror subiecte nu sunt legate nici măcar printr-un fir invizibil de energie potențială (?!) cu ce am tocit până acum.

Cred că lumea ar trebui să se uite la mai multe Hitchcock-uri, să citească Passenger to Frankfurt, să mănânce în fiecare zi o porție de Kladdkaka cu înghețată și că oamenii nu ar mai trebui să te descrie folosind neologisme ca dezlânată dacă ai mai puțin de 18 ani și porți platforme (♥).

Comentarii (4) »

You have failed.

Mă uit la Top Gear, varianta british (restul nici nu au ce căuta în programul TV). Adică mă interesează chestii care nu credeam că m-ar putea interesă vreodată… Mașini?! Uăăău.

Și. Am uitat cu gândesc picii. Adică acum mi se pare că prostiuța aia de la Barni cu numere e drăguță și educativă. Și cred că, dacă e să faci un copil să citească, cel mai bine îi pui Goosebumps în brațe. Dar așa gândeam și acum 7-8 ani? E tragic. Măcar caznele prin care trecem acum sunt din alea de le ții minte toată viață. Deci niciun pericol să îmi enervez fiicele adoptive – odată ce le voi avea, bineînțeles.

Mi-e din ce în ce mai somn. Vreau să dorm și când mă trezesc, vreun inteligent să fi desființat școala și să am o tonă de inspirație.

Comentarii (6) »

Hey, people! Ortography here.

04/09/2010 · Înregistrat sub musings · Tagged , , , , , ,

Comentarii (1) »

Life’s a one-way street

29/08/2010 · Înregistrat sub musings, reviews · Tagged , , , , , , , , , , ,

Serios, chestia asta mă deprimă.

Și mă simt groaznic. Obosită, din nou acasă, plus o indigestie de zile mari.

E foarte greu să încropesti o discuție inteligentă cu un tîști-bîști de șase ani. Nu glumesc. A venit un exemplar și a trebuit să fac pe Mary Poppins cu el. Știți, genul care lungește vocalele. Conversațiile noastre decurgeau cam așa:

- Șii? Ai mâncat de prânz?

- Mdea…

- Beene. Braavo.

- Șii? Ți-a plăcut?

- Îhî.

- Beene. Braavo.

- Te descurci?

- Da…

- Beene. Braavo.

- Vrei să mergem pe dealuri?

- Ăhă.

- Beene. Braavo.

Majoritatea se încheiau invariabil cu “Beene. Braavo!”. Asta e singura care a avut altă soartă (amarîta!):

- Vezi drumu’ ăla? Pe-acolo o să mergem noi.

- Mhmm.

- Veezi? E foaarte frumoos…

- Și?

- ???

- …

- Șii… e frumooooos!…

Îmi amintește de Bridget Jones.

- Was that F.R. Leavis?

- Mhmm.

- Wow.

- Huh.

- The F.R. Leavis who wrote Mass Civilization and Minority Culture?

- Mhmm.

- The F.R. Leavis who died in 1978?

- *fuuuuuuuuck!*

- Amazing.

Ok. Gata cu dialogurile. Mai știți când v-am zis că era să mă lungesc de vreo douaj’ de ori? Ei, unii chiar s-au lungit. Și-nca cum! În toată frumusețea! Cam 1, 80-90m. Și cam așa se făcu de se întâmplă:

Aceeași horă cu cravașa în frunte, ziua următoare. B1 (băiatul 1) se simțea încrezător după pseudo-succesul precedent (io am castigaat! sâc!). Se-nvarti ce se-nvarti, după care porni cu stângul (adică în direcție opusă). Dându-și seama de eroarea comisă, încearcă să se întoarcă la 180°. Începe bine – la un unghi de vreo 70° cu pământul și nici n-o ia prea din scurt. Pe parcurs însă, mai ciupe din sărmanele alea de 70 de grade până rămân numa’ vreo 30. Moment în care derapează grațios pe iarba udă și se întâmplă catastrofa mai sus menționată.

B2 vrea să salveze echipa. Antrenat fiind (când erau mici, se învârteau așa și apoi încercau să se bată), are șanse de succes. Din păcate, e lucru știut că direcția nu e punctul forte al exemplarelor de sex masculin, așa că B2 se îndreaptă razant spre Cârtiță, care la rândul ei se îndreaptă încrezătoare și oarecum șontoroagă spre linia de sosire. Cârtița prevede dezastrul și, într-o încercare disperată de a-și salva viața, își schimbă ușor traiectoria spre dreapta. Totuși, ghinionul face ca una dintre suratele ei să-și fi săpat mușuroiul fix în drumul lui B2. Acesta, depășit de situație, se împiedică de el și se prăvălește năvalnic între picioarele Cârtiței. Bașca, ce să facă acu’ saracu’ animal?! Simplu: folosindu-și ultimele rămășițe de energie face un salt spectaculos de acrobatic peste capul lui B2 – trecând la milimetru peste tocă (fir-ar mama ei de tocă!) – dar reușind să-l evite. Cârtița câștigă.

Shutter Island‘s my new thing. Deci e genial! Foarte tare. Caterincă, dudă. Singurul film pe care aș fi vrut să-l văd de mai multe ori și singurul pe care l-am văzut o singură dată. (Remarcați ironia întâmplării.) Bine că știu coloana sonoră de la Moulin Rouge pe de rost (“Here we are now / Entertain us / We feel stupid / And contagious“). Sigur o să-mi ajute în viață.

Alice in Wonderland stinks. Însă pot pariu că s-au distrat de minune apăsând încontinuu butonul pentru 3D. Burton o ia încet-încet pe drumul lui Gilliam. Personajele-s nasoale. Total înghițite și astupate de efectele speciale – te așezi frumușel în scaun să te uiți la film și când se termină te uiți sub masă să vezi dacă nu cumva acțiunea e ascunsă pe-acolo. Și discursul lui Alice de la sfârșit? I mean, where did that come from?! Johnny Depp a fost aiurea. Tipul trebuie să se reinventeze. Pe bune.

Nu pricep ce-i cu disputa asta legată de sfârșitul lumii. Ăla mare. Oricum o să se întâmple o dată și-o dată. O să fie gata cu oamenii. Done. Finito. Basta. Fertig. Mă bucur doar că n-o să fiu prin preajmă când o să se întâmple.

Comentarii (6) »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.