Leapşa de la Bibby.
1: Cine eşti?
Forgive me for stating the obvious, DAR mă mănâncă în palmă prea tare. Jag är The Mole ou Cârtiţa. (Google Translate e la doar 6 butoane distanţă, copii. Cel puţin pe Chrome.)
3: Ce ţi-ai dori să fii (ca obiect)?
Platforme. Wedges, eventual?
I’m a freak.
Ohmygoodness. I mean, OHMYGOODNESS!
This is big. Epic, actually.
Lăsați Shutter Island. E mișto. But please. Cine are nevoie de un sanatoriu pe o insulă izolată când are Inception? (Asta e cea mai retorică întrebare pe care am adresat-o în viața mea.) Uitați de Titanic, de The Exorcist, de The Good Wife, de Grey’s Anatomy, de Revolutionary Road, de The Boy în Striped Pyjamas; uitați de tot și de toate, abandonați-le pentru Inception – al cărui titlu nici măcar nu începe cu “the”! E magnific, mirific, minunat, grozav, incredibil de tare, genial – capodoperă, folks!
Și. E original. Într-o lume de remake-uri în care toți te îndeamnă să reciclezi, Inception e original. Bine, mulți au mai făcut filme psihologice sau despre vise. Da’ aici e diferit. Plus că îți explică tot. Nu direct, da’ idea e că înțelegi, urmărești firul acțiunii, și totuși la un moment dat îți dai seama că ești atât de prins de acțiune (dap, aia care lipsește din Țara Minunilor) încât habar nu ai când au ajuns personajele să facă… ce-or face în momentul respectiv. Și cum îi spuneam. E despre putere și unde poți ajunge dacă abuzezi de ea (limbo, anyone?). Da’ nu putere din aia murdară și scârboasă. (Ca să mă citez – I’m waaay beyond that!) Nici din aia politică. Din aia subtilă, cu adevărat mișto.
Eames e mortal. Foarte.
- The price on my head – was that dead or alive?
- Not sure. See if he starts shooting at you.
Oricum. Trebuie să-l mai văd o dată. De fapt, de mult mai multe ori. It’s pure awesomeness. Pure genius.
Am mâncat mult prea mult. Cinematografele din România îs jalnice.
Mai e careva prin zonă care a primit 14 pagini de exerciții la mate? Nu vă-nghesuiți!
Nici eu n-o să mai fiu mult “prin zonă” că tre’ să mi le fac. Așa că hasta la vista, baby. Whatever. I need to write. Hah. Ca și cum aș face-o.
Deci îs la călărie. In the middle of nowhere, dacă mă înțelegeți. Da’ tot am net. Și culmea e că merge mai bine decât acasă.
Experimentez cu Perry the Hairy (care are un frate cu care seamănă foarte bine și pe care îl cheamă Rocky, aka Stupid). Era să mor. (Puteți să plângeți!)
Ieri am făcut gymkhanas fără șa. Care au fost foarte mișto, de altfel. Doar că la un moment dat a trebuit să ne învârtim cu capu’ în jos și cravașa în frunte (știți faza, nu?) după care am sprintat 100 de metri. Not a good combination. Era să mă lungesc de vreo douăj’ de ori.
Vă amintiți sinusurile din postul trecut? Să vă zic cum se-ntamplă. Ca un copil conștiincios ce sunt, m-am pus pe verificat camera să văd dacă nu uitasem ceva. Cum n-am fost în niciuna din zile foarte atentă la amplasamentul obiectelor în spațiul ăla relativ restrâns (am spart un pahar și am pătat pledul cu zeamă de căpșuni), atunci când m-am aruncat frumușel cu obrazul înainte să văd ce-i sub pat picajul grațios mi-a fost întrerupt de impactul cu un scaun de lemn cu un model foarte ascuțit sculptat în spătar. A durut tare.
În rest, am o poză cu mine în rochie și am și cu Năstase (la Veneția). Cred că nevastă-sa avea în mână o pungă de la Hermes. Nu știu de ce spun tuturor asta. E mișto să vezi ce fac liderii țării în timp ce oamenii lor flămânzesc. (He he. Ok, nu e chiar liderul țării și am adăugat “în timp ce oamenii lor flămânzesc” pentru efectul dramatic. Totuși, presupun că aș putea încerca să-l șantajez.) Și am și poze de la Lipica cu armăsarii care fac levade și courbette și am văzut și capriola de două ori da’ n-am apucat să-i fac poză. Când le descarc, le postez și scriu dedesubt “How cool is that?!“.
Sims e foarte util dacă trebuie să inventezi un plot. Îi faci să se pălmuiască de vreo trei ori, să se împace și să se ia la bătaie și țac! ți se-aprinde beculețu’!
Ooo-da! Ooo-da! Mi-am amintit ce vroiam să zic. The Good Wife (Hallmark, duminică de la 21) e genial. Absolut mortal. Kalinda e foarte tare. Da’ şi mai mişto e tipu’ ăla, Eli Gold. E penal.
Săptămâna trecută a fost o fază de-aia utterly brilliant. Becca (O viţică. Face de ruşine sexul frumos.) postează pe Twitter tot ce-i spune fi-su lu’ Alicia despre părinţii lui (şi ăla deştept…). Ăsta, evident, se duce să-i explice, tacticos şi civilizat, că nu e bine ce face. Schimbul de replici decurge cam aşa:
Eli se duce la niste toape care isi freaca limbile langa o masina. Becca era aia care vorbea.
Eli: Becca?
Becca: She’s still in class.
Eli (catre celelalte): Excuse us, ladies…
Becca (idem): It’s ok.
Alea se muta cu rumegatu’ sapte metri (fix, am numarat!) mai incolo.
Becca: Have you got a problem?
Eli: That depends, Upriser7.
Becca: So what are you? Like an Internet police?
Eli: No, just an innocent bystander who wants to protect his six figure income. So, you and Zack talk a lot; he talks a lot about his parents, is that it?
Becca: Oh, no. Have I been a bad girl?
Eli: No, dear Becca; because that would only make you wanna do it again.
Asta pufneste.
Eli: You know what you’ve been? A gum on the bottom of my shoe. A spoiled little brat, who’ll get pregnant at seventeen, have an abortion at eighteen and meet some sweaty frat boy over spring break and work as a dental hygienist till the day you die.
Becca: You… You’re a perv.
Eli pufneste. Vine o masina de politie. Becca tipa. Bucatile de plastic nefinisat se uita sa vada ce s-a intamplat. Asta isi acopera delicatele urechi cu manusile de piele. Becca ii zambeste.
Becca: Better get your story straight, perv.
Asta se uita urat la ea, da’ asa, urat-urat. Il saluta pe politist.
Politistul: Oh, Mr. Gold. I’m sorry. Don’t worry.
Becca paleste. Paleste rau.
Eli: Don’t worry, officer. Just a… daughter of a friend of mine. She’s allright now, aren’t you, Becca?
O bate pe spate. Asta se stramba si ii zice politistului ca e “ok”.
Eli: You see, I have a lot of friends. I’m sure you do, too, but only difference is mine are not in home room. So I want you to listen to me: stop tweeting! If you tweet, I will know you tweet and I will… Have you seen “Drag me to Hell”? It’ll be just like that. Do you understand? I want to hear the words.
Becca: I understand.
Eli: Good. And enjoy highschool… it really is the best time of your life.
În primul și-n primul rând, trebuie să rezolv chestiunea razei de soare. Am primit acum muuuult, muuult timp Sunshine Award. Și erau niște reguli atașate, care ziceau că trebuie să specific de la cine l-am primit și că trebuie să-l dau mai departe la 12 persoane. Eh, eu n-am făcut chestia asta. Știți… rules are made to be broken? Nu. Asta e o tâmpenie. Doar că am o memorie proastă. Foarte proastă. În fine. Eu i-l dau lu’ Gesi. Și oricui mai are nevoie. Că așa-s eu, darnică.
Și mai ziceam că e sâmbătă. Și a fost ziua lu’ Pudi. Și am fost la o pensiune în posterioru’ orașului, ca să mă exprim mai delicat. Da’ a fost fain. Am jucat biliard, provocare și provocare, am fost invadați de furnici, ne-am bombardat cu baloane cu apă și la sfârșit am fost fraieriti la Twister. Cristi se amuza îmbârligându-ne sărmanele membre cum îl tăia pe el capu’, și nici măcar nu avea bunul simț să învârtă acul. Măcar așa, de formă.
EMI 
Acum sunt prea obosită ca să mai gândesc. Sunt sigură că vroiam să mai scriu ceva. Nu contează. Luni e liber. Ha!
