Postări etichetate filosofii de viata

ChiChi Kickass. Since 1999.

16/11/2010 · Înregistrat sub musings · Tagged , , , , , , ,

(Presumably.)

Ieri, la mate, Marilyn se plângea că i s-a-ntunecat creierul de la atâta geometrie, moment în care a scăpat linia pe jos și s-a aplecat s-o ridice, iar eu m-am amuzat teribil zicând că s-a băgat sub masă să caute Lumina (cu L).

Așa că nu mă mai plâng. Prea tare.  ChiChi Kickass (meaning Chi) se mută la Prejmer. Copainu’ a zis că are plasmă în grajd. Am contrazis-o.

Oas-Gutai-Tibles-Căliman-Gurghiu-Harghita. Ăștia-s munții care bestehenesc din roci vulcanice. Fac parte din Grupa Carpaților Maramuresumui și ai Bucovinei și respectiv cea a Carpaților Moldo-Transilvăneni. Deci dau teză la geogra, amiga.

Mă întreb cine a avut ideea să se predea fizică în școli. Sigur era ceva rudă cu primitivul ăla care a zis că trebuie să facem sport și cu neanderthalianul din cauza căruia a trebuit să desenăm nenumăratele tipuri de lămpi și felul în care becurile aruncă lumina. Adică, serios acum, și-așa s-a cam rupt firul de când cu geometria în spațiu (care de fapt nici nu e în spațiu pentru că o faci pe hârtie, însă o faci ca și cum ar fi în spațiu, deși caietul e cât se poate de plan, așa că nu are nici o legătură cu spațiul, prin urmare nu numai că nu văd nimic în spațiu, dar nici nu am ce vedea în spațiu); de unde să știu cum vine aia convecție?! Și pe bune, de când se amestecă moleculele a două corpuri solide? Pentru că, după mintea mea de copchil cu aere de smartass, nu o fac. Tot din câte știu eu (același copil ofticat intelectual) cărămizile Sfinxului nu-s lipite între ele, și vorba aia, stau acolo de enșpe mii de ani. Și nu mă interesează dacă sunt lipite; eu (de data asta, la modul general) nu văd absolut nici-o logică în chestia asta, și n-am absolut nici-un chef să-mi bat capul cu suspensii de polen când examenele bat la ușă – examenele ale căror subiecte nu sunt legate nici măcar printr-un fir invizibil de energie potențială (?!) cu ce am tocit până acum.

Cred că lumea ar trebui să se uite la mai multe Hitchcock-uri, să citească Passenger to Frankfurt, să mănânce în fiecare zi o porție de Kladdkaka cu înghețată și că oamenii nu ar mai trebui să te descrie folosind neologisme ca dezlânată dacă ai mai puțin de 18 ani și porți platforme (♥).

Comentarii (4) »

Life’s a one-way street

29/08/2010 · Înregistrat sub musings, reviews · Tagged , , , , , , , , , , ,

Serios, chestia asta mă deprimă.

Și mă simt groaznic. Obosită, din nou acasă, plus o indigestie de zile mari.

E foarte greu să încropesti o discuție inteligentă cu un tîști-bîști de șase ani. Nu glumesc. A venit un exemplar și a trebuit să fac pe Mary Poppins cu el. Știți, genul care lungește vocalele. Conversațiile noastre decurgeau cam așa:

- Șii? Ai mâncat de prânz?

- Mdea…

- Beene. Braavo.

- Șii? Ți-a plăcut?

- Îhî.

- Beene. Braavo.

- Te descurci?

- Da…

- Beene. Braavo.

- Vrei să mergem pe dealuri?

- Ăhă.

- Beene. Braavo.

Majoritatea se încheiau invariabil cu “Beene. Braavo!”. Asta e singura care a avut altă soartă (amarîta!):

- Vezi drumu’ ăla? Pe-acolo o să mergem noi.

- Mhmm.

- Veezi? E foaarte frumoos…

- Și?

- ???

- …

- Șii… e frumooooos!…

Îmi amintește de Bridget Jones.

- Was that F.R. Leavis?

- Mhmm.

- Wow.

- Huh.

- The F.R. Leavis who wrote Mass Civilization and Minority Culture?

- Mhmm.

- The F.R. Leavis who died in 1978?

- *fuuuuuuuuck!*

- Amazing.

Ok. Gata cu dialogurile. Mai știți când v-am zis că era să mă lungesc de vreo douaj’ de ori? Ei, unii chiar s-au lungit. Și-nca cum! În toată frumusețea! Cam 1, 80-90m. Și cam așa se făcu de se întâmplă:

Aceeași horă cu cravașa în frunte, ziua următoare. B1 (băiatul 1) se simțea încrezător după pseudo-succesul precedent (io am castigaat! sâc!). Se-nvarti ce se-nvarti, după care porni cu stângul (adică în direcție opusă). Dându-și seama de eroarea comisă, încearcă să se întoarcă la 180°. Începe bine – la un unghi de vreo 70° cu pământul și nici n-o ia prea din scurt. Pe parcurs însă, mai ciupe din sărmanele alea de 70 de grade până rămân numa’ vreo 30. Moment în care derapează grațios pe iarba udă și se întâmplă catastrofa mai sus menționată.

B2 vrea să salveze echipa. Antrenat fiind (când erau mici, se învârteau așa și apoi încercau să se bată), are șanse de succes. Din păcate, e lucru știut că direcția nu e punctul forte al exemplarelor de sex masculin, așa că B2 se îndreaptă razant spre Cârtiță, care la rândul ei se îndreaptă încrezătoare și oarecum șontoroagă spre linia de sosire. Cârtița prevede dezastrul și, într-o încercare disperată de a-și salva viața, își schimbă ușor traiectoria spre dreapta. Totuși, ghinionul face ca una dintre suratele ei să-și fi săpat mușuroiul fix în drumul lui B2. Acesta, depășit de situație, se împiedică de el și se prăvălește năvalnic între picioarele Cârtiței. Bașca, ce să facă acu’ saracu’ animal?! Simplu: folosindu-și ultimele rămășițe de energie face un salt spectaculos de acrobatic peste capul lui B2 – trecând la milimetru peste tocă (fir-ar mama ei de tocă!) – dar reușind să-l evite. Cârtița câștigă.

Shutter Island‘s my new thing. Deci e genial! Foarte tare. Caterincă, dudă. Singurul film pe care aș fi vrut să-l văd de mai multe ori și singurul pe care l-am văzut o singură dată. (Remarcați ironia întâmplării.) Bine că știu coloana sonoră de la Moulin Rouge pe de rost (“Here we are now / Entertain us / We feel stupid / And contagious“). Sigur o să-mi ajute în viață.

Alice in Wonderland stinks. Însă pot pariu că s-au distrat de minune apăsând încontinuu butonul pentru 3D. Burton o ia încet-încet pe drumul lui Gilliam. Personajele-s nasoale. Total înghițite și astupate de efectele speciale – te așezi frumușel în scaun să te uiți la film și când se termină te uiți sub masă să vezi dacă nu cumva acțiunea e ascunsă pe-acolo. Și discursul lui Alice de la sfârșit? I mean, where did that come from?! Johnny Depp a fost aiurea. Tipul trebuie să se reinventeze. Pe bune.

Nu pricep ce-i cu disputa asta legată de sfârșitul lumii. Ăla mare. Oricum o să se întâmple o dată și-o dată. O să fie gata cu oamenii. Done. Finito. Basta. Fertig. Mă bucur doar că n-o să fiu prin preajmă când o să se întâmple.

Comentarii (6) »

Filozofical cuescians.

31/05/2010 · Înregistrat sub musings · Tagged , , , ,

Azi am avut școală numa’ pe jumătate. Adică am ținut doar primele 3 ore. Deși nu trebuia să ținem nici una. După aia am mers în oraș. La niște mere verzi. Și am mâncat clătite cu ciocolată. Cu muuuultă ciocolată. Am fost pe la TNT, de unde săptămâna trecută am târguit o rochie și o fustă. Pe care am constatat că nu am cu ce să le port. Nu știu cum, dar fiecare afurisită de bucată de material pe care o arunc în dulap duce la cel puțin două excursii mirobolante pe Rep.

În căutare de costum de baie, am percheziționat și Jolidon. Iadul pe pământ, oameni buni, vă zic! Nu am nimic împotriva probatului de blugi, pantaloni scurți și rochite care nu se mulează (Merde, I love those Jimmy Choo!). Mai ales dacă știu că vor ajunge în gaura mea neagră, cunoscută și sub numele de dulap. Dar să cumperi costum de baie… Iisuse! Groaznic. Ce calvar!

- Pot să-l probez?

- Sigur. Ce mărime doriți?

- Păi… S? Sau M? Sau 2?

- A? B?

- B.

- B de care?

- Cum ‘de care’?

- 65 B. Sau 70 B. Poate chiar 71.

- Aaa. Atunci dați-mi-le pe toate să le încerc.

Peste jumătate de oră am ieșit din magazin cu mâna goală și total deshidratată.

Oare n-ar trebui să pun și eu poze? Adică poze cu mine în care arăt ca o sfeclă tuflită? Și Joanna și Ale și Mary și Emi și Pudi? Și cu ăilalți? Așa am văzut că face lumea. E normal să nu știți cum mă cheamă? Adică asta e tare. Aș putea să scriu că mă cheamă Ana sau Ioana și voi, muritorii de rând, n-ați avea de unde să știți dacă mint sau nu. Sau aș putea să povestesc tâmpeniile pe care le facem la școală. Sau pe care avem de gând să le facem duminică, că-i trip (Pricepeți? TRIP? E o aluzie. Subliniez. Dar voi sigur nu v-ați prins pentru că e atât de inteligență și discretă. Și falsăăă. Subliniez.) la Sibiu. Și ar trebui să încep să scriu cu literă mică? Și să o dau pe citate din Slayers? (Oh, man. That’s just wrong.)

Am întrebat.

\m/(>.<)\m/

Comentarii (2) »

Random thoughts

23/11/2009 · Înregistrat sub musings · Tagged ,

‘Revelatiile’ din weekend…

Cand eram mica si cineva ma supara sau facea ceva cu care nu eram de acord, imi imaginam ca am puteri supranaturale si ca sunt vampir. Astfel imi adunam curaj si spuneam ce ma deranja. Cu timpul insa, “vampirul” din mine a inceput sa se exteriorizeze din ce in ce mai putin, si a ajuns astfel sa cam… moara. Gata, dus. Si mi se pare ca ma cam las calcata in picioare, pentru ca apoi sa ma descarc pe cine nu trebuie.
Copii sunt mult mai curajosi decat adultii. Maturizarea asta pe care punem atata pret ne constrange. Ne invata ca daca sarim de pe treasa exista riscul sa ne rupem coloana si ca astfel s-ar putea ca abilitatea de a ne deplasa singuri sa ne fie rapita cat om trai. Ne invata ca jocurile sunt pentru copii si ca, desi nu am vrea, trebuie la un moment dat sa le lasam in urma.Ne invata ca, oricat ne-am stradui, nu suntem destul de buni – si ne invata ca ceilaltitrebuie sa ne judece, nu noi; iar daca reusim sa nu ne pese de parerea celor din jur, atunci sigur ne vom condamna singuri la o viata de subestimare.
De-asta vreau sa fiu din nou copil. Pentru ca atunci cand esti copil, nu e rau sa faci ceva fara sa te gandesti la conseciinte. Cand esti copil, nu ti-e frica de ce ti se poate intampla. Cand est copil, n-ai inhibitii. Cand esti copil, poti sa te exprimi liber fara ca altii sa te judece (in afara de ocazionalele comentarii ale educatoarelor).
Stiti vorba aia, the only thing that can stop you from reaching your dreams is the fear of failure? Cand esti copil, nici nu-ti imaginezi ca poti esua. De-asta e totul posibil.[/color]

scrie un comentariu »

La ce am reflectat in weekend: scoala imi ocupa prea mult timp; scopurile si ce se intampla daca le ratezi

16/11/2009 · Înregistrat sub musings · Tagged ,

Evident, in weekend-ul asta am ajuns, ca in fiecare weekend, ca scoala ocupa mult mai mult din saptamana decat pana acum. Si cum de vreo 5 zile planuiam sa alerg un pic, dar tot amanam, mi-am luat ieri la 9 niste pantaloni pe mine, un tricou si un hanorac si-am iesit sa dau o tura. Ploua, dar nu era frig. Urcam pe Horia, gafaind cat imi permiteau plamanii, si incurajandu-ma singura: ”Hai ca poti! Ce Dumnezeu, altfel nu iei norma la sport! Maaaama, ce-am obosit! Trebuie sa pot! Pot, pot, pot!”

Moment in care m-a lovit. Stati linistiti, n-a fost un fulger ci un gand. Ce se intampla daca nu reusesc? Bine, in cazul de fata era limpede – as fi petrecut mai mult timp in ploaie, dar asa, la modul general. Sunt o multime de oameni care, de cand s-au nascut, au jurat ca vor deveni celebri. Altii care si-au promis ca vor merge la Harvard. Sunt fete care nici nu-si inchipuie ca vor face altceva decat sa fie cele mai bune balerine din lume, baieti care vor sa castige cu trupa lor de breakdance America`s Best Dance Crew. Oamenii au tot felul de visuri si aspiratii; dar eu ma intreb ce se intampla de fapt daca nu ajung sa faca ce si-au propus. Bineinteles, vine dezamagirea. Au muncit o viata (nici chiar) pentru ceva, pentru ca “toate visurile si sperantele sa se naruie intr-o clipita”. Dar dupa lacrimi si pareri de rau? Ce urmeaza? Ma gandesc serios, sunt unii care chiar nu si-au pus problema ca va trebui sa faca altceva. Daca cel care vroia mai sus sa mearga la Harvard n-a mai aplicat la nici o alta facultate si a fost respins? Ce se intampla cu oamenii aia?

Aici m-am blocat. Trebuie sa faca altceva, e limpede… se duce la scoala de meserii, nu stiu. Dar vor mai putea fi fericiti? Faptul ca si-au dezamagit familia;ca s-au dezamagit pe ei insisi ii impiedica oare sa mai fie fericiti? Il stiti pe clasicul copil super-dotat de pe starzile nu stiu carui oras mare. Este descoperit de un geniu al fizicii/ matematicii/ muzicii/ dansului etc.  si reabilitat, dupa care inscris la Yale. Ce face copilul ala daca isi rateaza sansa? Fiindca ma cam indoiesc ca mentorul ala al lui mai are ce face cu el. Se intoarce la viata pe strazi presupun.

Ma gandesc la mine. Eu vreau sa intru la Cambridge (de unde si iclinatia pentru exemple cu facultati). Dar ce o sa fac daca nu intru? Nici nu stiu la ce liceu ma duc. Doar ca vreau la Cambridge, la facultate. Nu-i problema, nu ajung pe strazi, dar imi imaginez cum o sa ma simt. Stiti trucurile alea ale magicienilor in care fac sa dispara obiecte sau persoane? Probabil asa ar fi. E; nu mai e!

scrie un comentariu »

Doi scheleti se trag de par

12/11/2009 · Înregistrat sub musings · Tagged , ,

Hai ca asta le-a intrecut pe toate. Doi scheleti se trag de par?! Asta a cautat cineva in blogurile wordpress. A dat peste al meu. Ua. Dar revenind la subiect, ce spera persoana respectiva sa gaseasca? Cum se danseaza mocaneata dupa moarte?

Trebuie sa recunosc insa, e o idee buna pentru o poveste. Poate fac ceva pe tema asta… vampiri, scheleti &co.

Nu v-ati prins pana acum, nu? Incerc sa fac un post luuung, lung, lung. Pe toate celelalte bloguri vad asa postari, numa` eu nu am destule de povestit sa umple atat de mult. Vreau sa fac un post kilometric doar ca sa-mi demonstrez ca nu e ceva in neregula cu mine, ca am tot atata imaginatie si pareri la fel de valabile ca ale oricarui om.

Doar ca eu nu ma scol de dimineata, am revelatii despre viata, moarte si Dumnezeu, apoi ma duc sa mananc cereale integrale cu lapte si nici nu fac parte din vreo societate secreta ca sa va pot povesti pe cine am omorat in ultimul timp. De asemenea, viata mea decurge pasnic in Romania, nu in Pakistan, Columbia sau Zimbabwe.

S-ar putea sa va ganditi ca fiecare are ceva interesant de zis (vezi titlu), dar asta nu inseamna ca acel ceva e si mult.

Ma uit la CSI: NY. Am mai vazut episodul.

Vreau vacanta. Ma duc la calarie de Craciun.

Am terminat Lily Drewitt’s Death. Oarecum.

Beau. E important sa te hidratezi. Eu n-o prea fac.

Sunt curioasa unde e Poppy. Daca e la hingheri, precis o conving pe mama s-o adoptam.

Maine imi iau Sense & Sensibility. Ratiune si Simtire suna ca naiba.

Catherine nu mi-a mai scris de mult. O fi din nou in Columbia.

Trebuie sa mai vorbesc cu Ralu. Sa ne intalnim in weekend.

S-a zis cu postarea cea lunga. Buh-Bye.

scrie un comentariu »

Suntem obsedati!

09/11/2009 · Înregistrat sub musings · Tagged , ,

Deja devine ciudat. Inteleg ca sexul e sanatos, ca elixirul tineretii e in pantalonii barbatilor, dar sa nu exageram. Oamenii nu erau nici mai fericiti, nici mai nefericiti pe vremea cand asta era un subiect tabu. Asa ca noi de ce suntem obsedati de el? Cand ma intorceam de la scoala, am vazut niste afise cu titlul “Monologurile Vaginului”. Apoi intru pe net si vad ca cineva imi vizitase blogul cautand “twilight sexual fan fiction” in wordpress. WTF?!

scrie un comentariu »

« Previous entries
Pagina următoare »
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.