Postări etichetate greseli

Oblivious to the meaning of life.

Sunt racită. Sunt foarte, foarte racită. Singura parte buna e că, atunci când am strănutat, m-am întors spre dulap (ca să nu împrăştii virusurile şi bacteriile prin casă, că doar sunt o drăguţă) şi am găsit cartea care trebuia citită în vacanţă şi returnată la bibliotecă la sfârşitul acesteia, lucru pe care, evident, nu l-am făcut. Nici la şcoală nu am mers, dar aş fi stat acasă oricum, dat fiind că mâine e olimpiada de română şi eu repet, ca un copil harnic ce sunt, deşi nu am ridicat un deget până acum ca să mă pregătesc, deci e limpede că nici azi n-am făcut nimic. Ok, e de admirat că am încercat.

Până acum mi se părea foarte simplă româna. Trebuia pur şi simplu să înşiri toate aberaţiile despre viaţă, moarte, dragoste, cer şi încă câteva şi să adaugi multe expresii pe care nimeni nu le înţelege, prin urmare nu te poate contrazice – stupid, dar simplu. Însă acum, punându-mă conştiincios pe treabă, observ că e foarte enervant să faci lucruri stupide. Aşa că mâine mă duc acolo doar de dragul unei schimbări de decor şi ca să văd cum arată şcoala 25. It’s downright idiotic.

Also, am descoperit că am telent la voodoo. Ştiţi, când faci păpuşi care seamănă cu anumiţi oameni, după care la maltratezi ca desfiguraţii ăia din filmele de groază… No, cam aşa ceva făcui şi io, numa’ cu puterea minţii. (Care, după cum am stabilit în repetate rânduri, e wow.) Bun, să explic: de luni de zile mă tot rog să-i cadă o cărămidă în cap profei de chimie, lucru care s-a întâmplat acum (lipseşte trei săptămâni mari şi late), oarecum, în sensul că n-a murit, dar şi-a rupt un picior la schi.

(NOU! Blesteme la comandă: doar 5 lei / sacul de oase)

Am descoperit că fericirea materială e subestimată. I mean, seriously, gândiţi-vă: de la 3 ani începi să te scoli la 7 ca să ajungi la grădi şi o ţii tot aşa până la facultate când, dacă ai noroc, începi pe la 9-10, apoi te angajezi şi să vezi atunci distracţie! Nu, pe bune, e chiar amuzant. Înveţi 20 de ani, munceşti 30, după care mori. Penibil. Oamenii sunt jalnici.

scrie un comentariu »

Ecstatically astounded

Vroiam să va zic două chestii, dar îmi amintesc numai una. Bine că e aia mai importantă.

So. Vampire Diaries au împrumutat echipa cu sângele de la True Blood. I mean, helău! Era clar că True Blood îs cei mai tari (deci și prin urmare toată lumea se ia după ei fără pic de succes). Vampiri adevărați, nu emochizi cu urechi de elf și păr de Baba Cloanță. Răi și duri, mai ales Eric. Vai ce-mi place de tipul ăla.

Ce să zic de prima zi de școală? Că o să fac un post despre ea de Crăciun, numa’ de-al naibii. Să fie în extra-sezon. Și să văd ce-mi mai amintesc până atunci. Ideal ar fi să țin minte tot, da’ e lucru știut că nu stau strălucit cu memoria.

Bun, gata, mi-am amintit. Am citit Cianură pentru un surîs, de Rodica Ojog-Brașoveanu. Pentru diversitate. Să vedem cum stăm cu literatura polițistă. La început, n-a fost rău. Dar apoi am făcut ce-am făcut că m-am apucat și de 320 de pisici negre. Jalnic. Prima carte e scurtă, iar cititorilor le sunt prezentate personajele principale ale seriei cu Melania Lupu (ea, maiorul Cristescu și locotenentul Azimioară), așa că nu apuci să le cunoști foarte bine, și nici nu e greu să treci peste tipologiile foarte evidențiate ale celorlalte personaje (fata bătrână și urâtă, artistul rebel cu un psihic instabil, soldatul pensionat cu pică pe viață și chiar și funcționarul de rând). Dar vai! Nu care cumva să mai pui mâna pe vreun volum. Emilia din 320 de pisici negre e Valerica Scurtu în persoană (deși asta nu e neapărat dorința autoarei), doar că inteligența și curajul i-au crescut semnificativ în această a doua viață. Despre Melania Lupu nu mai știi ce să crezi (în afară de faptul că e o Miss Marple malefică extrem de nereușită). Pe de-o parte, e o minte sclipitoare care îi duce de nas pe toți purtând conversații cu motanul Mirciulică; pe de altă parte, ea poartă conversații cu motanul Mirciulică din pură plăcere, fie că o ajută să își atingă scopurile, fie că nu. Ca un fel de Dr. Jekyll and Mr. Hide. Știind că nu suferă de personalitate multiplă sau mai știu eu ce, așa un personaj mi s-ar părea plauzibil (chiar interesant) dacă ambele sale “personalități” n-ar fi fost așa de puternice, desenate cu o linie atât de groasă. Apoi mai sunt și cererile în căsătorie. Adică la 63 de ani, în două cărți, primește trei – 3! – cereri în căsătorie?! De la tipi sub 40 de ani?! Să moară Cârtița! Cum, a trecut prin viață că gâsca prin apă și la 63 de ani s-a trezit planeta și a observat ce frumoasă e și ce minte are, mânca-o-ar? Știu de povestea cu suspension of disbelief, da’ chiar așa nu merge. Cel puțin nu pentru mine.

Comentarii (5) »

Running away in search of your teenage freedom is overrated

Like, way overrated.

Nu-i mișto să fii analfabet (ceea ce o să fii dacă nu frecventezi instituția aia care se cheamă școala), nu-i mișto să te droghezi, nu-i mișto să te imbeți, nu-i mișto să ciordesti Chevrolet-uri decapotabile (nu că ai avea de unde) , nu-i mișto să te crezi tare și nu ești mai tare decât toți ăilalți (și nici mai destupat la minte… din contră).

Uhm... NOT what happens?...

Uhm... NOT what happens?...

Image credits go to (upper row first, left to right): Huzzaih, infernosamappylovesyouJuicyPaperclip

Comentarii (5) »

Quick update

Deci am fost plecata prin Europa. (In ultima vreme incep alarmant de multe propozitii cu “deci”.)

Haga Praga Amsterdam Londra Bruxelles pe-acolo.

Si am primit una bucata leapsa cat am fost plecata. Prima. Din indelungata mea existenta. Ok incepem:

Numele te rog.

Emilia.

Varsta te rog.

14. Si 14 zile.

Marimea la sutien.

Stiam ca o sa se ajunga aici. In ultima vreme ma lovesc destul de des de problema asta existentiala. 64-70B.

Inaltime si kilograme.

158,6 (sigur am mai crescut un milimetru in ultimele doua saptamani) si 47 de kile. Vor fi 45-46 speram.

Primul cantec care (cacofoniiiieeee!) iti vine in minte. Nu trisa!

Era ala de la Arctic Monkeys. Mardy Bum parca.

Culoarea pe care o detesti.

Galbenul ala lamai murdar. Si mi s-a cam acrit de portocaliu.

Ultima carte citita.

“The mirror crack’d from side to side” – Agatha Christie

Un citat. O chestie scurta care iti vine in minte chiar acum.

The mirror crack’d from side to side;

“The curse is come upon me” cried

The Lady of Shalott.

Lord Tennyson – The Lady of Shalott: varianta integrala aici.

By the pricking of my thumbs,

Something wicked this way comes.

Shakespeare – Macbeth. Actul IV scena 1.

Ultima poza pe care ai editat-o – cine apare in ea?

Emi. Cred.

Cat porti la picior?

37.

La ce te gandesti exact in acest moment?

Ce sa scriu aici. Barcelona (here I come!). Bagaje. Katherine si Londra.

Cea mai noua obsesie.

Vintage.

Ce te face fericita in ultimul timp?

Ciocolata.

O poza cu tine in rochie.

Prefer sa nu apar in poze. De fapt preferam. Kath mi-a povestit cum si-a petrecut 10 ani din viata detestand pozele cu ea si a zis ca si-a dat seama ca nu are rost. Deci acum accept si eu sa mi se faca poze. Dar nu mi s-au facut pana acum (oh the irony!). Probabil la Barcelonaaa.

Poza ta preferata. Cu oameni. Printre care si tu.

Vezi mai sus.

Te stresez.

Nu.

Ultima intrebare: ce ai schimba la tine?

As fi curioasa cum e sa arati ca Giselle Bundchen sau ca una dintre tipele din videoclipurile lui Pitbull. Sau sa-mi placa matematica. Sau sa fiu proasta (nu garantez ca nu sunt). Sa fiu un aparat foto. Sau pur si simplu sa nu mai fiu asa nehotarata.

M-am saturat de virgule. Lumea face abuz de ele. Si lume care nu ar trebui sa faca. De unde si lipsa lor si a diacriticelor in postarea de fata. Ca un fel de protest. Probabil ca diacritice n-am pus din lene.

Ati observat cata lume foloseste cuvinte romanesti gresit inspirandu-se din sensul lor in engleza? Eu da. Si aici e o lista cu cele pe care mi le amintesc momentan:

  • support (us) – suporta(-ne): De fapt “support” inseamna sprijin/ajutor.
  • a determined person – un om determinat: Un om nu e determinat e hotarat. O reactie e determinata de o actiune.
  • to give someone credit for something – crediteaza-ti idea: Presupun ca persoana care a facut reclama pentru ING s-a gandit ca e un joc de cuvinte foarte inteligent. Pentru asta “a credita” ar trebui sa fie paronim. Ceea ce nu prea e.
  • pudinca: exista budinca de gris si pudding de la Dr. Oetker. Nu vreau sa stiu ce iese daca le combini.

Si nu mai stiu altele. Ma duc sa ma culc. Am nevoie.

*Numele te rog*
Cel mai des aud “Alexa” so presupun ca asta ar fi.
*Varsta te rog*
14 ani 3 luni si 3-4 saptamani.
*Marimea la sutien*
Cam direct da` merge. 80B.
*Inaltime si kilograme*
1,71 m si 61 de kile`. La limita p`acolo:))
*Primul cantec care iti vine in minte. Nu trisa*
Pai in ultimele zile am tot chinuit la chitara “Another brick in the world” de Pink Floyd. So asta ar fi :D
*Culoarea pe care o detesti*
Eu iubeesc culorile. Dar sa spunem ca nu suport ce arata artificial. Vreau chestii calde xD
*Ultima carte citita*”
O sa razi dar ultima carte pe care am lasat`o jos s`a numit…. Zodiac Girls “Reteta contra Razvratirii” Lol. Imi place astrologia =P
*Un citat.O chestie scurta care iti vine in minte chiar acum*
Pai tocmai faceam ordine in sertarul cu biletele stranse de`a lungul anilor si am gasit o chestie-cred ca ii apartine Mariei si cred ca a uitat`o la mine dar e foarte faina deci o pun pe asta :D   :
“Did you say it?
I love you.
I don`t ever wanna live without you.
You changed my life.
Did you say it?
Make a plan.
Set a goal.
Look around.
Drench it in.
Cause this is it.
It`ll all be gone by tomorrow.”
*Ultima poza pe care ai editat-o-cine aparea in ea?*
Burta lu` Cata si mana lu` Nek care scria pe ea. El e graffer stii :>
*Cat porti la picior?*
39-40 :-S
*La ce te gandesti exact in acest moment?*
Ma tot intrebam unde e acetona. Aseara sunt 100% sigura ca am pus`o pe raftul de la baie. Iar acum nu mai e acolo. Am nevoie de ea si ma tot sacaie gandu` ca a disparut pur si simplu.
*Cea mai noua obsesie*
Bulinele.
*Ce te face fericita in ultimul timp?*
Sfarsitul pamantului cred. Inainte de asta…[`s sigura ca nu te`a multumit raspunsu` asta =P ] varsta. Stau si ma gandesc cat mai am pana la 18 ani. Daca ai stii cat sunt de fericita cand imi dau seama ca inca 4 ani. Ce mi`s 4 pe langa alti 14?
*O poza cu tine in rochie*
WTF?! Urasc rochiile.

click pt mai maree
*Poza ta preferata…. Cu oameni.Printre care si tu.*
Io doar n`oi fi bulina =p Pff bine ca le am editate.

cliiick pt mare :x
*Te stresez?*
Putin.
*Ultima intrebare(oricum): Ce ai schimba la tine?*
Alt corp te rog? Nu,glumeam. As vreeea~ochii albastri si sa fiu mai scunda. Cam atat
.

Comentarii (3) »

Why Twilight sucks/Why I hate Twilight/Why I think Twilight should be wiped off the face of the earth, la alegere

Daca tot sunt in criza de subiecte, de ce sa nu scriu si la mine pe blog cat de idioata mi se pare seria asta, cu tot cu autoarea ei. Presupun ca ar trebui sa incep cu cartile.

Inceputul o gaseste pe Bella plecand in Forks, la tatal ei. De fapt, aflam ca acesta este un sacrificiu urias pentru ea, dar o face pentru ca mama ei sa-si vada de viata cu noul ei sot, Phil (al carui nume este irelevant, insa care este mentionat in repetate randuri). Bella ne-o descrie pe mama ei ca nefiind in stare sa gateasca, si isi exprima multumirea catre Phil, datorita caruia aceasta avea sa poata trai linistita cu facturile platite. Adica ce, aia nu putea trai fara vreun barbat prin preajma?! Asta e de-a dreptul sexist, unde mai pui ca vine de la o femeie!

Apoi Bella ajunge in Forks. Forks este un orasel oribil unde, Doamne fereste!, ploua iar oamenii se poarta nemaipomenit de urat cu saraca fata, ca sa nu mai spun ca vreo 2 baieti ii cad la picioare inca din prima zi de scoala. Sa cheme careva Protectia Copilului!

Dincolo de asta, oamenii din Forks nu s-ar fi putut purta mai frumos cu ea nici daca ar fi fost reincarnarea lui Elvis Presley.

Dar nu, ea este Mary Sue. In perfectiunea ei (si culmea, neindemanarea menita s-o faca… sexy?) insa nu se putea sa ii mearga bine. Ea sufera in tacere. Asta pana cand il vede pe Edward Cullen si se indragosteste neconditionat si irevocabil de el – intriga, adica. Si desfasurarea actiunii si deznodamantul. Prin urmare, povestea este despre dragostea dintre ea si el.

Macar de-ar fi una frumoasa. Dar este extrem de superficiala. Este practic bazata pe cat de bine arata Edward (cu alte cuvinte, daca da o masina peste el, s-a zis cu tot… ah, pardon, e vampir…) si pe mirosul sangelui Bellei. Ca sa nu mai spun ca e incredibil de nerealista. Practic se cunosc de vreo saptamana (timpul e un pic neclar) iar asta se uita noaptea la ea cum doarme. Cand ii spune, ea pare chiar flatata, cel mult jenata cand afla ca el a auzit-o rostindu-i numele in somn. Poftim? Jesus Christ, daca as prinde pe cineva uitandu-se noaptea cum dorm as lua cel mai apropiat obiect si i l-as sparge/rupe in moalele capului.  Daca sarim un pic peste detalii neimportante, vom observa ca el o abuzeaza, o controleaza, este posesiv, dupa care o paraseste, amandoi vrand sa se sinucida. Oameni buni, cheia unei relatii sanatoase!

Iar personalitatile personajelor… Bella este o rusine pentru rasa omeneasca. Ceilalti sunt o rusine pentru vampiri. Auzi, stralucesc! Carlslile se vrea a fi un mare binefacator care urasta ce a devenit; cand colo umbla in stanga si-n dreapta condmnand oameni fara acordul lor la existenta pe care o “uraste” atat de mult. Si de unde faza cu medicina? Prea obsedat de joaca de-a Dumnezeu?

Dar prea mult cu vorba. A venit vremea s-o tocam pe Bella. Stai, nu avem nici o Bella. Doar o tipa superficiala, infatuata, egocentrista si extrem de proasta. Si cam atat. Un scriitor normal ar fi considerat asta doar un “schelet” al unui personaj (poate nu chiar cel principal). Totusi, acest schelet umbla impiedicandu-se ca un retardat de toate denivelarile ce-i ies in cale.

Iar Edward… haide, e penibil se inchini pagini intregi frumusetii lui de Adonis. Nici macar o conversatie normala. Nici-un “ce mai faci”, nici-un “ai vazut James Bond”, nimic! Bella e prea ocupata sa ne spuna la fiecare cinci litere ca Edward este perfectiunea perfecta a perfectiunii intruchipate. Ce noutate! Asa-i ca e interesant? Daca n-ar costa cat 10 mese de pranz mi-as mai cumpara un exemplar!

In fine, in afara de minunata – nu, mirifica lui infatisare nu aflam nimic despre Edward (decat ca e un maniac pshihopat care bea sange. Dar hei, asta e cool, nu?).

E o gramada de umplutura, mai ales in New Moon si Eclipse, carti pe care aflam ca autoarea nici nu planuia sa la scrie. Bella ne demonstreaza inca o data ca stupiditatea ei nu are limite: saracul Jacob isi petrece luni de zile facandu-i pe plac Bellei (care dupa chipul si asemanarea lu’ ma-sa e Miss. Moarta-Fara-Un-Barbat), dupa care ea pleaca fara sa-i zica macar “multumesc” sa-l salveze pe dragul de inger Edward. Cand se intorc, ea isi da seama (intr-un sfarsit) ca e indragostita si de Jacob. Iooooi! I didn’t see that coming! (Minunat, inca unu’ la vederea caruia face hiperventilatie si lesina!)

Dupa aceasta surpriza neasteptata, ne asteapta Breaking Dawn, asta fiind un soc in comparatie cu ce-a fost pana acum. Trebuia sa fie despre lupta cu Volturii, da’ na, Meyer cum e ea buna la suflet vrea happy end si pentru Jacob, asa ca baga tampenia cu Reneesme (sau se scrie Renesmee?!). O sa incep cu ceea ce este evident: numele acesta nu ar trebui sa existe pe fata pamantului. (Ma rog, treaca de la mine. Desi eu am facut un compromis cand nu i-am stors creierii pe canalul lacrimal toantei care a scris asa ceva, dar cine sunt eu sa comentez?…) Lipsa de creativitate se observa pe tot parcursul cartii (stralucesc, ei?) – ca si lipsa unui plot, de alfel – dar sa combini numele bunicilor ca sa gasesti un nume potrivit pentru copil intrece orice limita. Ar trebui sa ma cheme Dorcela/Maroina-Aleoise/Moiexandru… *multumindu-I lui Dumnezeu ca parintii ei au creier* ehem, continuand, Jacob se indragosteste de ea, Nessie adica. EEEW! Ca si cum n-ar fi de-ajuns, baga tampenia aia cu imprinting; ceea ce inseamna ca Jacob va face candva sex cu fiica tipei pe care a iubit-o (de ce, e peste puterea mea de intelegere). Stiti cum se numeste asta? Pedofilie. La maxim. Este scarbos si dezgustator.

Apoi o gasim pe Meyer plangandu-si sufletelul ei ranit de criticile celor 7-8 edituri care au respins-o. Ne spune asa: “I will state, for the record, that my queries truly sucked, and I don’t blame anyone who sent me a rejection (I did get seven or eight of those. I still have them all, too). The only rejection that really hurt was from a small agent who actually read the first chapter before she dropped the axe on me. The meanest rejection I got came after Little, Brown had picked me up for a three-book deal, so it didn’t bother me at all. I’ll admit that I considered sending back a copy of that rejection stapled to the write-up my deal got in Publisher’s Weekly, but I took the higher road.”

“I don’t think my books qualify to be Oprah books. I think you have to take on bigger issues than Vampire/Werewolf love to make her interested. I don’t have any incest, adultery, spousal abuse, mental disease, molestation, anorexia, suicide, cutting, etc. Which is why I won’t ever get the Printz award either.”

Nu mai spune. Putem taia urmatoarele: spousal abuse, suicide, mental diseases. Si tot n-ar lua nici un Printz. E ca si cum ar fi sigura noi suntem de vina ca nu ne place ce scrie (ceea ce si e). Apoi spune ca povestea ei de dragoste e mai buna decat cea a lui Romeo si a Julietei sau decat cea a lui Elizabeth Bennet si a lui Darcy. WTF, WTH, WTF, WTH??!! Tw Staff: Reading Twilight it came to me the story of Westley and Buttercup. Is Bella and Edward’s love True Love like theirs?

Stephenie: Actually Bella and Edward’s love story is better than them. When I was in college, I wrote a lot of papers from a feminine perspective (it’s an easy way to write) on the Princess Bride. Buttercup is an idiot and it doesn’t bother anyone, all that matters is that she’s beautiful, at the end she became a little more smart, but the female characters are very weak in that story. Westley is brave and smart and fights, Buttercup is just beautiful , it’s her only thing, her brain means nothing, her personality means nothing to him, they have the kind of love where they can’t live without each other. It’s not a great example to me, I couldn’t find one who was a really good comparison to me, I mean, Elizabeth Bennet and Mr.Darcy is pretty good, except you should think that if either one of them dies the other one will carry on bravely, and Romeo and Juliet were kind of idiots, they didn’t know each other very well. And Anne Of Green Gables and Gilbert Blythe, but they are much more like Jacob and Bella, they’re friends,they get on the nerves of each other a lot. I didn’t find out yet a Bella and Edward love story that really satisfied me that way.

Pur si simplu pica la literatura. N-a inteles deloc mesajul lui Austen, ca sa nu mai vorbim de Shakespeare. Sincer, nici nu cred ca a citit. Oricum, inseamna ca trebuie sa ma apuc de The Princess Bride. Daca lui Meyer nu-i place, eu o s-o ador.

Asta fu cartea si autoarea. Despre film, atat va zic: spre deosebire de Edykins, noi nu avem o eternitate in viata (pe care nu stim cum sa ne-o petrecem), asa ca nu irositi 121 de minute pe care nu le veti mai putea recupera ca sa va uitati la el ;)

Comentarii (28) »

Bah, eu stiu a vorbi romaneasca!

Deci ieri aduse diriga un nene politai in ora de dirigentie, fi’nca dragul nostru coleg Alex le-a umflat buzele lu’ Ale si Andra. Si vine nenea politaiu’ si ne vorbeste cu romaneasca lui o ora-ntreaga. Ni se adresa cu dumneavoastra. Pe la si-un sfert am inceput sa numar, si la fara zece ajunsesem la 78 de dumneavoastra-uri. Ca sa nu mai vorbesc de nenumaratele dezacorduri si verbele predicative la infinitiv: “Eu am venit aici a va vorbi”; “Si ei va da un exemplu”; “Eu venisi aici pentru a va vorbi pe intelesul vostru” etc.

Si a incheiat spunandu-ne cat de greu e sa ajungi politist. I’m afraid I quite disagree with you on that point, sir.

scrie un comentariu »

Cum sa scrii un fanfic bun

Draga fan twilight (ca numa` fanficuri twilight se mai scriu), vrei si tu sa scrii un fanfic genial? Vrei ca lumea sa-ti comenteze si laude povestea? Atunci urmeaza pasii de mai jos, si vei avea succes garantat!

  1. Cum incepi Cu propozitia ”Intr-o dimineata/amiaza/noapte frumoasa/minunata de [anotimp]…”. Est originala; nimeni nu s-a mai gandit la ea. Incepi cu dreptul ;)
  2. Numele personajelor Nu vor fi sub nici o forma obisnuite. Mai ales cel al personajului pricipal, care va fi neaparat fata. Nu ii vei spune Ariana sau Zoie, ci Arinaeiya sau Dereeyia.
  3. Cum povestesti Complex. Nu spui “Xuleasca s-a trezit intr-o buna dimineata” ci “Maareeyiya state intinsa in pat, cu razele din bila de rubin din iad jucandu-se pe gingasu-i obraz, rapindu-i dulcele somn in care visa la EL, la viata si iubirea, la moartea ei.”
  4. Nu uita sa-ti descrii personajul (adica fata) In cat mai multe paragrafe. Arata cat de grozava e, cat de frumoasa, puternica, desteapta, gingasa, minunata, jucausa, curajoasa e. Scrie intotdeauna ce poarta si marca machiajului (poti da link catre niste imagini, dar daca faci, ai grija sa fie cel putin 10). Sa nu uiti sa compari ochii cu niste pietre pretioase. Intotdeauna!
  5. Destinul tipei Acum treci la povestea in sine. Eroina are o revelatie/descopera ca are putei supranaturale/ descopera ca e foarte talentata la ceva. Nu mai ai voie paragrafe. Daca vrei ca textul sa fie mai aerat si sa accentuezi starea de melancolie a personajului, baga puncte ………………………………………………………………..  ………………………………………………… muuuuuulte puncte…………………………………………………………………….. .  .    …………………………………………………………………………………………………………………………………………… . … . .
  6. Povestea ei Destinul e una, povestea alta. Povestea e despre cum eroina si-a pierdut parintii/prietenii/ fratele/sora/iubitul/ un picior (care ii va fi redat cu prima ocazie). Lesinul e obligatoriu.
  7. Personajul secundar este a) Un vampir sau un varcolac care va deveni iubitul ei. El este sfasiat de dragostea pentru ea, dar pana la urma o accepta in viata lui. Daca e vampir, o va transforma.                                                              b) O tipa rea. Trebuie sa fie smexxxi si tare, dar nici pana la genunchiul eroinei n-are dreptul sa ajunga.
  8. Dialogul D-aci-n colo, nu mai ai voie sa scrii decat dialog. Trebuie sa ai cuvinte din masa vocabularului (argou, jargon, termeni tehnico stiintifici; fara regionalisme si arhaisme).  Inlocuieste c cu k, i cu y, s cu sz si baga tz chiar si unde nu e nevoie. Vezi sa fie melodramatic.
  9. Schimbarile de locatie nu se vor mai face prea complex, ci vei scrie la inceput “La cafeneaue Cheap &Chique…” sau “In plictisitoarea ora de bio…”
  10. Semne de exclamatie Din abundenta. Unul nu ajunge. Daca vrei sa-ti exprimi sentimentele, pune 7 !!!!!!!!! si scrie MARE.
  11. Minuni Cu carul. Presonajul tau trebuie sa intre in multe belele, dar va fi intotdeauna salvata de o minune aparuta de nicaieri. Lesinul e o varianta buna, dar mai bine e sa descopere o credinta in puterea prieteniei/dragostei ascunsa in ea.
  12. Personajul tau e minunat Tine mine asta! Si ai grija sa amintesti asta si cititorilor.
  13. Paragrafe filozofice Nu uita de revelatii. Tipa trebuie sa le aiba constant… gen: ”Oare dragostea eterna e un abis de purpura in care umilul meu suflet isi va gasi moartea sau va dantui in mrejele fericirii?”
  14. Succes instant Depinde de cunostiintele tale de engleza sau o alta limba straina, poti sa traduci un alt fanfic si sa schimbi numele.
  15. Sfarsitul Va incepe cu “Nu credeam ca… ” sau orice alta fraza care sa arate modestia personajului tau, in ciuda faptului ca e atat de grozava si este scopul fanficului ca vampirul/varcolacul sa se indragosteasca pe ea.
  16. Poopici Ultimele randuri trebuie sa contina dedicatii si linkuri catre BFFurile tale, care precis au si ele bloguri si scriu fanficuri. De asemenea, trebuie sa soliciti in mod expres mooolte commuri, sau ca oamenii sa-ti ”atraga atentia la greselile accidentale… mess-ul, jtiti…” si sa imparti poopoori in stanga si-n dreapta necunoscutilor de pe net.

Urmeaza pasii de mai sus si te vei trezi V.I.B. (Very Important Blogger) peste noapte si commuri la postari de nici n-o sa mai ai timp sa le citesti.

Extra pont: Pune-ti usernameul ceva in genul VaIubesc:x:x:x, ca sa nu mai trebuiasca sa imparti pupici si imbratisari la fiecare raspuns.

Comentarii (2) »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.