Leapşa de la Bibby.
1: Cine eşti?
Forgive me for stating the obvious, DAR mă mănâncă în palmă prea tare. Jag är The Mole ou Cârtiţa. (Google Translate e la doar 6 butoane distanţă, copii. Cel puţin pe Chrome.)
3: Ce ţi-ai dori să fii (ca obiect)?
Platforme. Wedges, eventual?
I’m a freak.
So, am luat +10 la geogra, da’ eu n-o întreb pe profă dacă pot da și la isto pentru că nu sunt genul care să facă lucruri dacă nu-mi iese nimic din ele (a se citi: sunt o leneșă împuțită).
DAR – și asta e un dar mai mare decât mine, tine, decât noi toți, striviți împreună într-o masă uniformă de sânge, oase și carne crudă, din care sunt stoarse ideologiile și principiile unul câte unul, apropiindu-ne din ce în ce mai mult de origini – (?!?) – Ha! Ia de-aici, Eminescule!** – (?!?) – mâine dau teză la mate. Sunt ridicol de inconștientă. De când am început tezele. Adică scriam teză, cu mânuța mea plină de cerneală (stilourile care nu curg sunt vii și fug de mine), cu ciorne și coate date din stânga și din dreapta, și eu n-aveam nicio treabă. Absolut niciuna. Oricum, e bine. Vacanța vine cu ultima teză dată.
Știați că există gândaci de zăpadă? Nu zău, sunt ca o boabă de fasole cu niște antene slinoase, groaznic de scârboși. Mi-e frică de ei, și de gândaci în general, mai ales de când am văzut episodul ăla din House în care îi scoate uneia o căpușă sau o ploșniță de nu zic eu unde (pentru numele lui Dumnezeu, that is disgusting!): nu mai vreau că amicu’ Google să îi trimită acișa pe ciudații care caută poze cu personaje manga goale (And Marilyn was misunderstood because…?).
Cred că mi-a înghețat creierul. It’s kinda stone-dead. Subsequently I’m brain-dead. Și scriu pe blog în același timp. How cool is that? Deci am fost sâmbătă la bazar. Brioșe, brownies, macarons, fimo-uri bibilite ore întregi. Și pentru cât? Pentru 48 de lei. Pentru că eu nu sunt un plod idiot și bucălat, cu ochi albaștri, care flutură de două ori din gene și primește bani pe degeaba că, deh, mă-sa el s-a chinuit să trântească două mere și trei linguri de aluat în cuptor, pe când eu sunt doar o șmecheră care se gândește la profit. (Nu spun că nu-i așa, dar în ziua de azi monștrii ăia învață întâi să-și numere banii, după care să îi câștige și în final să-și țină balele în gură. Detestabil. Unde vă sunt valorile?!)
WeHeartIt is mui tare.
______________________________________________________________
*click **acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare
M-am întors din Barcelona. (Duh!)
Și am una dintre pozele de care ziceam acum vreo săptămâna. E supra-expusă, știu, și editată la maxim, dar nu e vina mea că Sixi nu știe ce înseamnă “Dă-te mai în spate când îți zic, ce Dumnezeu?!”
2, 3, șiii: "Lo sol español, español, español! Lo sol español, español..."
Observați mândria cu care purtăm steagul de 5, 95€, steagurile pictate cu creioane de 90 de cenți bucata și chipsurile pe care le-am mâncat doar pentru că ambalajul era roșu cu galben. Și cu asta blogul rămâne doar în semi-anonimat – dacă ghiciți, desigur, care sunt eu. Și nu vă imaginați că o să confirm sau infirm vreo variantă. Apropo de asta. Sper că v-ați dat seama că nu mă cheamă Emilia, nu? Eh, până la urmă uite că tot anonimă rămân. (Geniu neînțeles și microbist!)
Știți că se poartă și la case mai mari? Imbecilitatea zic. 7 zile la rând am auzit încontinuu (de la Mc până la check-in) “No lo’entiendo!”. Păi dacă ai un cabeza chiquita și eres una idiota! (Nu răspund de ortografie.)
Cochetez cu idea să-mi mai fac un blog. (Cochetez e subliniat pentru că doar asta fac cu idea și nimic mai mult.)
Ar trebui să inventeze careva un parfum cu senzor. E mai distractiv să apeși la budă pe tot felul de butoane și butonașe, dar devine plictisitor cu parfumul.
Am o carte cu Emily the Strange. Am pierdut în fața tentației de a mi-o lua – după o luptă eroică, evident. În afară de asta, am achiziționat și Noua și scurta viață a lui Bree Tanner. Ca să mai am o dată plăcerea de a o decapita pe Meyer și să-mi exersez talentul de critic – ăla cu care v-am lăsat mască pe toți și care mă chinuie de multă vreme, dar n-am avut pe cine să-l mai testez. Simt o nevoie animalică să critic. Am fost plecată prea mult timp. Și o să mă uit și la Eclipse. Ca să râd de muritorii de rând din tronul meu de cleștar. Ce egoistă sunt.
(Revenind la Meyer. Serios, tipa aia chiar are impresia că personajele ei trăiesc! Ceea ce nu-i rău… până la un punct. Unul mare, să fim siguri că-l vede – ca să-l poată ignora, nu de alta●)
Și-acum pace, oameni buni; Cârtitza a vorbit.
În primul și-n primul rând, trebuie să rezolv chestiunea razei de soare. Am primit acum muuuult, muuult timp Sunshine Award. Și erau niște reguli atașate, care ziceau că trebuie să specific de la cine l-am primit și că trebuie să-l dau mai departe la 12 persoane. Eh, eu n-am făcut chestia asta. Știți… rules are made to be broken? Nu. Asta e o tâmpenie. Doar că am o memorie proastă. Foarte proastă. În fine. Eu i-l dau lu’ Gesi. Și oricui mai are nevoie. Că așa-s eu, darnică.
Și mai ziceam că e sâmbătă. Și a fost ziua lu’ Pudi. Și am fost la o pensiune în posterioru’ orașului, ca să mă exprim mai delicat. Da’ a fost fain. Am jucat biliard, provocare și provocare, am fost invadați de furnici, ne-am bombardat cu baloane cu apă și la sfârșit am fost fraieriti la Twister. Cristi se amuza îmbârligându-ne sărmanele membre cum îl tăia pe el capu’, și nici măcar nu avea bunul simț să învârtă acul. Măcar așa, de formă.
EMI 
Acum sunt prea obosită ca să mai gândesc. Sunt sigură că vroiam să mai scriu ceva. Nu contează. Luni e liber. Ha!
Ati auzit da hasta? Io-te, ieu dah. Si ii cazu’ sa dedic sh-un post la hasta.
Revenind, daca n-ati auzit de pop art, Andy Warhol sau Roy Lichtenstein (desi oamenii aia sunt Einstein-ii artei…) sigur stiti poza aia cu Marilyn Monroe multicolora sau fetele alea sexy si dragute cu obrajii rosii.
Deci nu. Daca habar n-ai de unde am scos imaginile de mai sus, ceva merge cat se poate de prost. Foarte prost.
Continuand… Oamenii pe care o sa-i insir mai jos sunt ca niste guru ai pop art. Dupa mine, asta ar trebui sa se predea in scoli la ora de desen – cine nu stie cand s-a nascut Warhol are 2! Dar asta e doar parerea mea. Eu stiu pe de rost si ramurile fondatoare ale pur-sangelui englez. Mai e nevoie sa zic ceva? Da’ tot mai bine invat despre el decat sa fac 6 desene spurcate cu Brasovu’ de-mi iese si pe unde nu trebuie.
ANDY WARHOL (August 6, 1928 – February 22, 1987) e taticu’ fondator. A primitara $100.000.000 pentru o pictura, lucru care facura numa’ Pablo Picasso, Gustav Klimt si inca cativa. Originar din Slovacia si crescut in Pittsburgh (Pennsylvania), el e ala care mai picta si conserve si ambalaje.
GIL ELVGREN (March 15, 1914 – February 29, 1980) s-a nascut Gilette Elvgren. El e cel cu fetele alea dragute si sexy (adica nu aschilopate). Reclamele la Coca-Cola sunt tot made by him.
ROY LICHTENSTEIN (October 27, 1923 – September 29, 1997) a fost contemporan cu mine. Oarecum. Daca stiti benzile alea desenate cu tipe plangand si supermani primitivi, el le-a desenat. Nascut in Manhattan (NYC) a fost si sculptor; cubist, mai exact. I’m not that into it… dar si statuile sunt dragute
Cand o sa am destui bani si o sa locuiesc la Paris, o sa-mi umplu peretii cu pin-up girls. Am zis.
Sunt dragute si pline de viata, ca sa nu mai spun ca in mansarda mai sunt depozitate anumite obiecte; nu ca la schiloadele astea din ziua de azi – luna, nimic, stralucitor, gol, stupoare!: vid. Desi ele incearca (esuand lamentabil) sa ne demonstreze contrariul.
Oameni buni, Cartitza a castigat ieri lupta cu lenea celorlalti – proiectul la romana este despre Trei pe doua biciclete (Jerome K. Jerome)!
Se anunta o saptamana mai mult sau mai putin victorioasa din punct de vedere extrascolar. Sambata am fost la Sighi. E un prieten de-al lu’ tata care ne-a invitat; grupul de la cursul foto facea o excursie. (Apropo de asta, fac o paranteza. Cursul ala e de la 6. Si eu termin la 8. Si niste adulti cu slujbe full-time au timp sa se duca. Am zis.) Cert este ca a fost misto. Si m-am jucat cu profunzimea. Mai jos e o poza originala. Restu’ pe flickr si maine si pe dA (linkuri gasiti la linkuri). Maine si poate si poimaine unele de azi.
Sighi
In afara de asta, am pus mana pe un obiectiv tilt shift. Si pe unul Carl Zeiss ♥ . Un vis, ce mai.
M-a inspirat sa fac o lista cu kit-ul meu de vis (de vis pe care il voi avea in viitorul mai mult sau mai putin apropiat, nu de visul acela de 39 de mega si 1200mm). Nu stiu daca exista sau nu asa aparat… da’ pana strang eu destiu bani sigur se inventeaza.
Si cam atat. Ma mai gandesc. Eu intotdeauna gandesc. Am obiceiul asta. Spre deosebire de altii. (Aici nu ma refer le nimeni in mod special.)
Si cam atat. Am zis. Cartitza.
