Sunt racită. Sunt foarte, foarte racită. Singura parte buna e că, atunci când am strănutat, m-am întors spre dulap (ca să nu împrăştii virusurile şi bacteriile prin casă, că doar sunt o drăguţă) şi am găsit cartea care trebuia citită în vacanţă şi returnată la bibliotecă la sfârşitul acesteia, lucru pe care, evident, nu l-am făcut. Nici la şcoală nu am mers, dar aş fi stat acasă oricum, dat fiind că mâine e olimpiada de română şi eu repet, ca un copil harnic ce sunt, deşi nu am ridicat un deget până acum ca să mă pregătesc, deci e limpede că nici azi n-am făcut nimic. Ok, e de admirat că am încercat.
Până acum mi se părea foarte simplă româna. Trebuia pur şi simplu să înşiri toate aberaţiile despre viaţă, moarte, dragoste, cer şi încă câteva şi să adaugi multe expresii pe care nimeni nu le înţelege, prin urmare nu te poate contrazice – stupid, dar simplu. Însă acum, punându-mă conştiincios pe treabă, observ că e foarte enervant să faci lucruri stupide. Aşa că mâine mă duc acolo doar de dragul unei schimbări de decor şi ca să văd cum arată şcoala 25. It’s downright idiotic.
Also, am descoperit că am telent la voodoo. Ştiţi, când faci păpuşi care seamănă cu anumiţi oameni, după care la maltratezi ca desfiguraţii ăia din filmele de groază… No, cam aşa ceva făcui şi io, numa’ cu puterea minţii. (Care, după cum am stabilit în repetate rânduri, e wow.) Bun, să explic: de luni de zile mă tot rog să-i cadă o cărămidă în cap profei de chimie, lucru care s-a întâmplat acum (lipseşte trei săptămâni mari şi late), oarecum, în sensul că n-a murit, dar şi-a rupt un picior la schi.
(NOU! Blesteme la comandă: doar 5 lei / sacul de oase)
Am descoperit că fericirea materială e subestimată. I mean, seriously, gândiţi-vă: de la 3 ani începi să te scoli la 7 ca să ajungi la grădi şi o ţii tot aşa până la facultate când, dacă ai noroc, începi pe la 9-10, apoi te angajezi şi să vezi atunci distracţie! Nu, pe bune, e chiar amuzant. Înveţi 20 de ani, munceşti 30, după care mori. Penibil. Oamenii sunt jalnici.
Titlu: Reclama ucigașă
) spune ceva de genul: “Ok, I can handle you talking about them. I can handle you talking about Mr. Darcy, Romeo&Juliet… but you cross into my territory, you cross the edge!” (acesta fiind Anne of Green Gables). Care e problema ei? Nu am citit Anne of Green Gables (are ceva atât de americănesc și western că mă sperie), dar mă bucur că ei îi place. But let’s face it: nu poți compara Pride&Prejudice cu Anne. Nu poți compara Shakespeare cu nimic! Jeez! (Acu’ să-mi mărturisesc şi eu păcatele – nu l-am citit. Da’ eu îmi imaginez că e ceva de capul omului dacă a vândut mai multe copii decât Agatha Christie, nu?)
