Nici nu o să-mi bat capul cu olimpiada. Pentru că e atât de STUPIDĂ.
Uhm… whatevs. Îmi amintesc că (da, aia e o cacofonie, dar sunt prea obosită ca să mă gândesc cum s-o evit) (ok, mai trebuie să spun ceva?), atunci când eram mică, îmi plăcea murdăria. Nu că aveam ceva cu igiena sau ceva de genul, pur şi simplu o atrăgeam ca Angelina Jolie pe o treime din populaţia globului. Probabil şi pentru că acasă nu era de găsit. Adică puteam să ling podeaua (been done) şi să nu păţesc nimic (been cleverly avoided). Chestia e că acum nu-mi găsesc rochie de banchet. Şi, mai rău, nici pantofi. OMFG OMFG. Serios, CINE s-ar fi gândit? Ai mei sigur nu. Ar fi cumpărat acţiuni la Apple sau Facebook.
You guys like serial killers? Nu de alta, dar I am SOO into them. Nu, pe bune, până acum am cunoscut doi. De fapt, două. Ok, pe vremea când am întâlnit-o pe prima (oh, jee, I do sound like my grandma), nu făcuse nici-o victimă. Sau mai bine zis, prima era în curs de facere. Urmărire ca-n filme, cu mail-uri, telefoane şi toate cele. Bun, şi aici o să mă opresc abrupt, pentru că tot ce-am scris mai sus e mai mult sau mai puţin produs al imaginaţiei mele, şi chiar n-am chef de un proces pentru defăimare sau mai ştiu eu ce. (As if! Duh.) A doua e profa de fizică. Nici ea n-a omorât încă pe nimeni, dar ieri a dat patru de 4. Şi un 6. Şi înainte de asta a mai dat un 4, un 5 şi mie un 7. Observ cumva un tipar? Un complex de inferioritate, o nevoie patologică de a se simţi superioară, de a domina şi de a prelua controlul?
Oh man, I am so bored.
De foarte mult timp vreau să scriu un review pentru Black Swan (uuui, ce drăguţă era Mila Kunis la Oscaruri!) şi încă o grămadă de alte chestii, însă, după cum ştiţi (mă întreb de ce vorbesc la plural… mă întreb de ce vorbesc), memoria nu e punctul meu forte.
Aşa că sayonara, amigos! (Se pare că e… cum să spun? Très chic să le amesteci.)
The Mole's Blog 